pleoscăit², ~ă a [At: REBREANU, R. I 16 / Pl: ~iți, ~e / E: pleoscăi] Care pleoscăie (5) Si: zgomotos.

pleoscăit¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: pleoscăi] 1-4 Pleoscăire (1, 3-5).

PLEOSCĂIT¹, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi, zgomot produs de apă cînd se izbește de un corp tare; plescăit. Nu se auzea decît pleoscăitul cadențat al valurilor lovite de chei. BART, S. M. 61. Ploaia deasă cade și vîntul vîjîie peste tufari. Dar cei culcați între spini nu-i simt pleoscăitul. La GHEREA, ST. CR. II 87.

pleoscăit n. sgomotul valurilor ușor agitate.

pleoscăít (eo dift.) n., pl. urĭ. Huĭetu produs de pleoscăire: pleoscăitu valurilor. V. pic 2.

pleoscăi vi [At: KLEIN, D. 400 / V: (reg) ~oșcăi, plios~, plius~ / Pzi: pleoscăi, ~esc / E: pleosc + -ăi cf srb pljuskati] 1 A scoate un sunet caracteristic, prin pocnirea sau plesnirea unui corp solid de alt corp solid sau prin lovirea de ceva tare Si: a plescăi (2). 2 (Rar) A aplauda. 3-4 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) (A se lovi sau) a fi lovit (de sau) cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic Si: a plescăi (4-5), (reg) a piescăni (2-3). 5 A plescăi (1). 6 A mânca cu zgomot Si: a plescăi (7), (reg) a plioscăni (1).

pleoșcăi v vz pleoscăi

plioscăi v vz pleoscăi

pliuscăi v vz pleoscăi

PLEOSCĂI, pleoscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. De afară se auzeau pleoscăind picături mai mari și mai dese. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Glodul pleoscăia cît colo de pe picioare. CONTEMPORANUL, V_I 293. Și s-a dus singură iară, Din papuci tot pleoscăind. TEODORESCU, P. P. 153. ♦ A bate din palme; a plesni. V. aplauda. Încep să plescăiască^[1] din palme, strigînd toți ura! CARAGIALE, la CADE. – Variante: pleoșcăi (SLAVICI, O. II 144), pliscăi (ȘEZ. XIII 189), plișcăi (SLAVICI, O. II 144) vb. IV.

PLEOSCĂÎT², -Ă, pleoscăiți, -te, adj. (Rar) Însoțit de un zgomot caracteristic. Cîte-o pupătură mai pleoscăită și mai ales țipete stăruitoare după hamali. REBREANU, R. I 16.

PLISCĂI vb. IV v. pleoscăi.

PLIȘCĂI vb. IV v. pleoscăi.

PLISCĂI vb. IV. v. pleoscăi.

A PLEOSCĂI pleoscăi intranz. v. A PLESCĂI. /pleosc + suf. ~ăi

pleoscăì v. 1. a face un sgomot ascuțit (cu limba, degetele, mâinile, etc.); 2. a se întreciocni: valurile apei încet pleoscăiau. [Onomatopee].

pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.

pleoscăit (desp. pleos-) s. n., pl. pleoscăituri

pleoscăit (pleos-) s. n., pl. pleoscăituri

pleoscăit s. n., pl. pleoscăituri

pleoscăi (a ~) (desp. pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 1 pleoscăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pleoscăi, 3 să pleoscăie

pleoscăi (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 pleoscăie, imperf. 3 sg. pleoscăia; conj. prez. 3 să pleoscăie

pleoscăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pleoscăi, 3 sg. și pl. pleoscăie, imperf. 3 sg. pleoscăia

pleoscăesc, -căe 3, -căiam 1 imp.

PLEOSCĂIT s. v. plescăit.

PLEOSCĂIT s. pleoscăitură, plescăit, plescăitură. (~ făcut cu limba.)

PLEOSCĂI vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

PLEOSCĂI vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)