PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENIPOTÉNȚĂ ~e f. 1) Potență deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENIPOTÉNȚĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PLENIPOTÉNȚĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

plenipoténță s. f. potență
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink