PLAY-BACK, play-backuri, s. n. Redare, reproducere a unei înregistrări. ♦ Dublare a vocii unui actor, a unui cântăreț de muzică ușoară etc. [Pr.: pleĭbec] – Cuv. engl.

play-back sn [At: DN³ / P: plei-bec / Pl: ~uri / E: eg play-back] (Agm) 1 Desfășurare în sens invers a benzii de magnetofon. 2 Imprimare a vocii înainte de o emisiune la televizune, un concert etc. pentru a asigura o înregistrare corectă. 3 Sincronizare a unor grupări cinematografice sau de televiziune cu o bandă sonoră făcută la o masă de dublare.

PLAY-BACK subst. Redare, reproducere a unei înregistrări. ♦ Dublare a vocii unui actor, a unui cântăreț de muzică ușoară etc. – Cuv. engl.

PLAY-BACK s.n. (Anglicism) Acțiunea de desfășurare în sens invers a benzii de magnetofon. ♦ (Telev.) Imprimare a vocii înainte de emisiune pentru a asigura o înregistrare corectă. ♦ Sincronizare a unor vederi cinematografice sau de televiziune cu o bandă sonoră făcută la o masă de dublare. [Pron. plei-bec. / < engl. play-back].

PLAY-BACK PLEI-BEC/ s. n. redare a unei înregistrări pe bandă electromagnetică sau pe disc. ◊ (cinem., tv.) tehnică, inversă dublajului, prin care înregistrarea sunetului precede pe aceea a imaginii. (< engl. play-back)

play-back s. n. Interpretare mimată a unei înregistrări anterioare ◊ „[...] nu o dată am remarcat defecte de sonorizare a play-back-ului.” Sc. 22 III 74 p. 4 [pron. pleibec] (din engl. play-back, cf. fr. play-back; PR 1944; VRC 278; DJ; DN3)

play-back (engl.) [pron. pleĭbek] s. n., pl. play-backuri [pron. pleĭbekurⁱ]

play-back (angl.) [pron. pleĭbec] s. n. art. play-backul; pl. play-backuri

play-back (cuv. engl.), în general, reproducere imediată a unei înregistrări* pe bandă de magnetofon* sau disc*. De asemenea, o tehnică după care muzica instr. și vocală este înregistrată în condiții acustice ideale și apoi reprodusă la difuzoare într-un studio, unde cântăreții mimează și interpretează în sincronism. Executanții sunt înregistrați pe o pistă de ghidare, sincronizată apoi cu pista inițială, căreia îi ia locul.