plasti- ec vz plasto-

PLASTI- v. plasto-.

PLAST²(I) – / PLASTO-, -PLAST, -PLASTIE, -PLAZIE elem. „modelare, formare”, „plasticitate”. (< fr. plast/i/-, plasto-, -plaste, -plastie, -plasie, cf. gr. plastis, plastos, plasis)

PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., sb. plaz.

pălască² sf vz plașcă¹

plas² sn vz plaz¹

plască sf vz plașcă¹

plasche sf vz plașcă¹

plasto- [At: DN³ / V: plasti- / E: fr plasto-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Modelat. 2 Format. 3 Contrafăcut.

plașcă² sf [At: HERODOT (1645), 461 / Pl: plășci, ~șce / E: slv плаща] (Înv) 1 Răsplată. 2 Dar.

plașcă¹ sf [At: PSALT. 37 / V: ~ască, ~asche, plească, pleașcă, pălască, pălaș~ / Pl: plăști, ~ște, ~sce, plășci, plești / G-D: (rar) plăștii / E: slv плащь] 1 (Înv) Pelerină lungă Si: hlamidă, mantie. 2 (Înv) Veșmânt lung. 3 (Îvr) Platoșă. 4 (Reg) Plasă de pescuit, asemănătoare prostovolului, cu care se pescuiește de obicei în apele de munte. 5 (Reg; pgn) Prostovol. 6 (Buc) Bandaj. 7 (Reg) Acoperiș al casei. 8 (Reg) Loc în care se păstrează nutrețul pentru vite. 9 (Reg) Obiect care servește la susținerea fagurilor. 10 (Îdt) Praștie (2) de aruncat pietre. 11 (Bot; reg) Crețișoară (Alchemilla vulgaris). 12 (Bot; îc) ~ca-ciobanului Punguliță (Thlaspi arvense).

plașcă³ sf [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Trompetă.

plaști smp vz plaz¹

plaz¹ sn [At: ECONOMIA, 20/5 / V: (reg) plas (Pl și: plăși, plași sm), plaști smp / Pl: ~uri / E: slv *плазъ cf bg плаз, srb plaz] 1 Piesă de sprijin la plugul cu brăzdar, așezată în partea inferioară a trupiței și care servește la asigurarea stabilității plugului în timpul aratului Si: (reg) bârsă, călcâi, nadă¹, piept, plasă (37), plughiță, pod¹, talpă. 2 (Reg) Trupiță la plug. 3 (Mol) Bârsă la plug. 4 (Mol; Mar) Fier al plugului. 5 (Olt; Mun; mpl) Talpă la sanie. 6 (Mpl) Lemne groase care alcătuiesc patul sau trupul războiului de țesut Si: (reg) butuci, craci, drugi, fofeze, grindeie, lemne, tălpi, tălpeți.

plaz² sn [At: MOXA, 354/25 / Pl: ~uri / E: nct] (Înv) Prezicere făcută de un oracol Si: prevestire, profeție, prorocire.

plească² sf vz plașcă¹

pleașcă⁴ sf vz plașcă¹

PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin așezată în dosul cormanei, pe care se târăște plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpă. – Din bg., scr. plaz.

PLAZ, plazuri, s. n. Piesă de sprijin, așezată în dosul cormanei și pe care se tîrăște plugul cînd merge pe brazdă; talpă. Pe-acele vremuri... cînd n-avea plugul încă plaz, Jupînul Pipăruș-viteaz Făcea minuni. COȘBUC, P. II 251. Eu cu ochii după dînsa Mi s-o rupt plazu și bîrsa. ȘEZ. III 58.

PLASTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „modelat”, „format”, „contrafăcut”. [Var. plasti-. / < fr. plasto-, cf. gr. plastos].

-PLASTIE² elem. plast²(i)-.

PLASTO- elem. plast²(i)-.

-PLAZIE elem. plast²(i)-.

plașcă f. 1. plasă de pește; 2. Bot. crețișoare; plașca ciobanului, tășculiță. [Slav. PLAȘTĬ].

plaz n. 1. partea pe care se târăște plugul când brăzdează pământul; 2. pl. lemnele cele groase ce alcătuesc patul răsboiului de țesut. [Bulg. PLAZ, brăzdarul plugului].

plas, V. plaz.

pláscă f., pl. ște. O plantă erbacee rozacee care crește pin pășunĭ și livezĭ (alchemilla vulgaris). – Se numește și crețișoară.

2) pláșcă f., pl. ășĭ și ășcĭ (d. plasă). Olt. Plasă de prins pește.

1) pláșcă f., pl. ăștĭ și ășcĭ (vsl. plaštĭ). Vechĭ. Mantie.

1) plaz n., pl. urĭ. Vechĭ. Anunțare, revelațiune.

2) plaz n., pl. urĭ (sîrb. rut. plaz, suprafață netedă a unuĭ lucru, d. vsl. plazivŭ, alunecos; bg. plŭzica, plaz. V. za-plaz. Partea cea maĭ de jos a brăzdaruluĭ, (numită și taban), pe care alunecă saŭ se tîrăște plugu la arat (V. cormană saŭ cucură). Pl. Lemnele cele groase care formează patu războĭuluĭ de țesut. – Și plas (Olt.).

plașcă (plasă de pescuit) (reg.) s. f., g.-d. art. plăștii; pl. plăști

plaz s. n., pl. plazuri

plașcă (reg.) s. f., g.-d. art. plăștii; pl. plăști

plaz s. n., pl. plazuri

plașcă s. f., g.-d. art. plăștii; pl. plăști

plaz s. n., pl. plazuri

plașcă (plăști), s. f. – 1. Mantie, veșmînt lung. – 2. (Trans., Olt.) Plasă, fileu de pescuit. – 3. Plantă (Alchemilla vulgaris). – Var. înv. pleașcă. Sl. plaštĭ „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plašt, slov. plašč, pol. plaszcz, rus. plaštĭ. Sensul 2 arată că în rom. s-a simțit ca un diminutiv al lui plasă. – Der. plășcar, s. m. (Olt., pescar); împlășca, vb. (a pune o haină pe umeri, a purta).

plaz (plazuri), s. n. – 1. Talpa plugului. – 2. Baza războiului de țesut. – Megl. plaz. Sb., slov., ceh. plaz (Cihac, II, 261; Cancel 21), cf. plasă, zăplaz. Trebuie să fie cuvînt identic cu plaz, s. n. (anunț, aviz), probabil fiindcă se fixa în trecut într-un grilaj; cf. împăra. – Der. plăzui, vb. (înv., a anunța, a publica); plăzuitură, s. f. (înv., indicație, revelație, publicație).

PLASTI- „vîscos, plastic”. ◊ gr. plastis „formator, modelor” > fr. plasti-, germ. id., engl. id. > rom. plasti-. □ ~dom (v. -dom), s. n., totalitate a plastidelor dintr-o celulă; ~scop (v. -scop), s. n., aparat care permite reglarea lărgimii unei fante; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă internă a litosferei formată din roci plastice.

PLAZ desen de mărime naturală fixat pe cadre de placaj, după care se confecționează șabloanele și piesele unei aeronave.

PLASTO- „modelare, formare, plasticitate, viscozitate”. ◊ gr. plastos „modelat” > fr. plasto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. plasto-. □ ~cit (v. -cit), s. n., plachetă sanguină; sin. trombocit; ~condrie (v. -condrie), s. f., corpuscul granular sferic, de dimensiuni mici, care face parte din condriomul celulelor; ~cron (v. -cron), s. n., interval de timp dintre două stadii succesive ale dezvoltării primordiilor de frunze; ~desmă (v. -desmă), s. f., formație fibrilară din plastide; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., putere formativă a celulei; ~gamie (v. -gamie), s. f., plasmogamie*; ~gen (v. -gen₁), s. n., centrul genetic ipotetic al plastidelor; ~mer (v. -mer), s. m., produs macromolecular care, în anumite condiții de temperatură, poate suferi deformații permanente; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru determinarea plasticității corpurilor. 2. Aparat pentru determinarea calității glutenului umed; ~tip (v. -tip), s. n., formă a tipului original la plantele fosile; ~zom (v. -zom), s. m., condriozom*.

plaz, plazuri s. n. (Înv.) Prezicere a unui oracol; profeție, prorocie. – Et. nec.

PLAȘCĂ s. v. crețișoară, cuirasă, hlamidă, mantie, năpastă, platoșă, prostovol, răsplată, recompensă.

PLAZ s. (TEHN.) 1. călcâi, talpă, (reg.) bârsă, nadă, piept, plasă, plughiță, pod, (prin Dobr.) taban. (~ la plug.) 2. (la pl.) v. butuci.

PLAZ s. v. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, prorocire, talpă, tălpig.

plașcă s. v. CREȚIȘOARĂ. CUIRASĂ. HLAMIDĂ. MANTIE. PLATOȘĂ. PROSTOVOL. RĂSPLATĂ. RECOMPENSĂ.

PLAZ s. (TEHN.) 1. călcîi, talpă, (reg.) bîrsă, nadă, piept, plasă, plughiță, pod, (prin Dobr.) taban. (~ la plug.) 2. (la pl.) butuci (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.)

plaz s. v. ORACOL. PREVESTIRE. PREVIZIUNE. PREZICERE. PROFEȚIE. PROROCIE. PROROCIRE. TALPĂ. TĂLPIG.

plașcă³ s.f. (reg.) trompetă.

plașcă¹, plăști, s.f. (reg.) 1. un fel de plasă de pescuit, asemănătoare cu prostovolul. 2. plantă cu frunzele crețe; crețișoară, tășculiță. 3. (înv.) pelerină lungă, mantie, hlamidă; veșmânt lung. 4. (înv.) platoșă. 5. bandaj, pansament; cataplasmă. 6. acoperișul casei. 7. loc în care se păstrează nutrețul pentru vite. 8. obiect care servește la susținerea fagurilor. 9. (înv.) praștie de aruncat pietre.

plașcă², plășci, s.f. (înv.) răsplată, recompensă, dar.

pláșcă, s.f. (reg.) Acoperiș într-o apă (la lemnării sau colibe): „Coliba este construită dintr-o plașcă de draniță pusă pe un suport de doi stâlpi și pe pământ” (Faiciuc, 2008: 134). – Din ucr. plask (MDA).

plaz, plazuri, s.n. (la plugurile de lemn) Talpa plugului ce se îmbină cu brăzdarul: „Mni so rupt plazu și bârsa” (Țiplea, 1906: 493). – Din bg., srb. plaz (Șăineanu, DEX, MDA).

plaz, plazuri, s.n. – (la plugurile de lemn) Talpa plugului ce se îmbucă cu brăzdarul (Țiplea, 1906; ALR, 1956: 22): „Mni s’o rupt plazu și bârsa” (Țiplea, 1906: 493). – Din bg., srb. plaz (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA) < vsl. plazĭvŭ „alunecos” (Scriban).

plaz, -uri, s.n. – (la plugurile de lemn) Talpa plugului, ce se îmbucă cu brâzdaru (Țiplea 1906; ALR 1956: 22): „Mni s’o rupt plazu și bârsa” (Țiplea 1906: 493). – Din bg., srb. plaz.