3 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

plasma- [At: DN3 / V: plasmo- / E: fr plasma-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) plasmă. 3 De plasmă.

PLASMA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1), ”de plasmă (1)". [Var. plasmo-. / < fr., gr. plasma].

plasma vb. I A crea ◊ „Heliade Rădulescu credea că Poetul este Părintele națiunii și că poezia poate totul. Competența ei se întinde de la gramatică la creația divină. A scrie este a întemeia, a plasma o spiritualitate și a pune bazele națiunii.” R.lit. 13 XI 80 p. 5 (din plasmă)

PLASMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

-plasm [At: DN3 / E: fr -plasma] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) plasmă. 3 De plasmă.

plasmă2 sf [At: MARINESCU, P. A. 55 / Pl: ~me / E: lat plasma, fr plasma] 1 Produs lichid intercelular format din apă, săruri minerale, glucide, lipide, protide etc., care se găsește în sânge, limfă și mușchi. 2 (Blg; îs) ~ germinativă Germen. 3 Substanță într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, formată din electroni, ioni pozitivi și particule neutre, care se găsesc într-o continuă mișcare dezordonată. 4 (Rar) Pastă sau material moale, ușor de frământat și de modelat.

plasmă1 sf [At: CANTEMIR, ap. GÁLDI, M. PHAN. 230 / Pl: (rar) plăsmuri / E: ngr πλάσμα, lat plasma] (Înv) Plăsmuire (3).

plasmo- ec vz plasma-[1] modificată

  1. În original, tipărit: vz plasm2-, cuvânt care nu este definit în MDA2 — LauraGellner

PLASMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.

PLASMĂ s. f. Produs lichid intercelular, care se găsește în sînge, în limfă și în mușchi. Celula nervoasă are proprietatea de a-și fabrica substanțele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor spețelor animale. MARINESCU, P. A. 55.

-PLASM Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1)”, „de plasmă (1)”. [< fr., gr. plasma].

PLASMĂ s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat în sînge, în limfă și în mușchi. 2. Zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atît ioni negativi, cît și atomi și molecule neutre. ♦ Masă gazoasă dintr-o astfel de zonă. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].

PLASMĂ1 s. f. 1. lichid intercelular în sânge, în limfă și în mușchi. 2. zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni pozitivi și negativi, cât și electroni și atomi neutri, cu mare conductibilitate termică și electrică, cu proprietăți specifice. (< fr., lat., gr. plasma)

PLASM(O)-/ PLASMA-, -PLASM, -PLASMĂ elem. „plasmă”. (< fr. plasm/o/-, plasma-, -plasme, cf. gr. plasma)

PLASMĂ ~e f. Parte lichidă a sângelui, a limfei sau a lichidului seminal. ◊ ~ gazoasă substanță gazoasă în stare ionizată. [G.-D. plasmei] /<fr. plasma

*plázmă f., pl. e (vgr. plásma, creatură. V. plastic, plăzmuĭesc). Biol. Numele lichiduluĭ diverselor țesuturĭ organice, maĭ ales ale sîngeluĭ și linfeĭ. V. protoplazmă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

plasmă s. f., g.-d. art. plasmei; (feluri) pl. plasme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PLASMĂ GERMINATI s. (BIOL.) genotip, germen, idiotip.

PLASMĂ GERMINATI s. (BIOL.) genotip, germen.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

plasmă (plasme), s. f.1. Invenție, creație. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. Gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr. plasma.Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s. m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei; plastografie, s. f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s. m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s. f. (ușurință la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s. n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleașter, s. n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PLASMA- „plasmă”. ◊ gr. plasma „lucru modelat” > fr. plasma-, germ. id., engl. id., > rom. plasma-.~ginogam (v. gino-, v. -gam), adj., (despre un zigot) care are numai citoplasmă maternă; ~lemă (v. -lemă1), s. f., membrană fină a protoplasmei care reglează schimburile dintre celulă și mediu; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare în scop terapeutic a plasmei sanguine.

plasmă, plăsmuri, s.f. (înv.) plăsmuire.

-PLASM „plasmă, plasmatic”. ◊ gr. plasmos „modelat, fasonat” > fr. -plasme, engl. -plasm > rom. -plasm.

-PLASMĂ „plasmă”. ◊ gr. plasma „modelare, fasonare” > fr. -plasme, it. -plasma, germ. id., engl. id. > rom. -plasmă.

PLASMO- „plasmă, citoplasmă”. ◊ gr. plasme, „lucru modelat, modelare” > fr. plasmo-, germ. id., engl. id. > rom. plasmo-.~blast (v. -blast), s. n., celulă de trecere între elementul reticular și plasmocitul diferențiat; ~cid (v. -cid), s. n., medicament gametocid; ~cit (v. -cit), s. n., celulă reacțională cu funcții importante în mecanismul de apărare umorală a organismului, secretînd globulinele anticorpi; ~dermă (v. -dermă), s. f., zonă citoplasmatică, periferică hialină, prezentă la organismele unicelulare; ~desme (v. -desmă), s. f., filamente citoplasmatice care traversează membrana celulară și fac legătura cu celulele vecine; ~ditrofoblast (v. di-, v. trofo-, v. -blast), s. n., celulă alcătuită dintr-o masă citoplasmatică sincițială, în care nucleii sînt dispersați în mod neregulat; ~fag (v. -fag), adj., (despre paraziți) care absoarbe substanțele citoplasmatice din planta-gazdă; ~gamie (v. -gamie), s. f., contopire citoplasmatică a gameților, dar fără unirea nucleilor; sin. plastogamie; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de apariție a citoplasmei; sin. plasmogonie; ~gonie (v. -gonie), s. f., plasmogeneză*; ~id (v. -id), s. m., formație luminoasă de plasmă cu densitatea apropiată de cea a aerului, care este stabilă pentru puțin timp și numai în anumite condiții; ~litic (v. -litic2), adj., rezultat prin plasmoliză; ~liză (v. -liză), s. f., deshidratare a citoplasmei și contractare a membranei celulare din cauza scăderii presiunii osmotice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a micșorării volumului celulelor în cursul plasmolizei; ~nemă (v. -nemă), s. f., filament protoplasmatic care comunică coplastidele; sin. trofonemă; ~ptiză (v. -ptiză), s. f., 1. Proces de localizare a necrozei, în care partea vătămată este acoperită cu o membrană. 2. (în medii hipotonice) Umflare și eliminare a citoplasmei la exteriorul celulei bacteriene; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a plasmei în țesuturi, ca urmare a creșterii permeabilității pereților vasculari datorită unor leziuni ale acestora; ~rexie (v. -rexie), s. f., rupere a unei celule și pierderea citoplasmei; ~schiză (v. -schiză), s. f., rupere a citoplasmei; ~sferă (v. -sferă), s. f., centura de plasmă a globului terestru; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare în scop terapeutic a substanței protoplasmatice; ~tip (v. -tip), s. n., totalitate a materialului genetic situat în afara nucleului celulei; sin. plasmon; ~tomie (v. -tomie), s. f., diviziune a plasmodiului în două sau în mai multe părți nucleate; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., corpuscul sferic și membranos din nucleul celular, care se resoarbe în timpul mitozei; sin. plasmatozom*.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PLÁSMĂ (< fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai vibrații locale.

Intrare: plasma (pref.)
plasma1 (pref.) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • plasma
prefix (I7-P)
  • plasmo
sufix (I7-S)
  • plasm
plasmă2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • plasmă
Intrare: plasma (verb)
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • plasma
  • plasmare
  • plasmat
  • plasmatu‑
  • plasmând
  • plasmându‑
singular plural
  • plasmea
  • plasmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plasmez
(să)
  • plasmez
  • plasmam
  • plasmai
  • plasmasem
a II-a (tu)
  • plasmezi
(să)
  • plasmezi
  • plasmai
  • plasmași
  • plasmaseși
a III-a (el, ea)
  • plasmea
(să)
  • plasmeze
  • plasma
  • plasmă
  • plasmase
plural I (noi)
  • plasmăm
(să)
  • plasmăm
  • plasmam
  • plasmarăm
  • plasmaserăm
  • plasmasem
a II-a (voi)
  • plasmați
(să)
  • plasmați
  • plasmați
  • plasmarăți
  • plasmaserăți
  • plasmaseți
a III-a (ei, ele)
  • plasmea
(să)
  • plasmeze
  • plasmau
  • plasma
  • plasmaseră
Intrare: plasmă
plasmă1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plasmă
  • plasma
plural
  • plasme
  • plasmele
genitiv-dativ singular
  • plasme
  • plasmei
plural
  • plasme
  • plasmelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

plasmaelement de compunere, prefix

  • 1. Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1), ”de plasmă (1)". DN
etimologie:

plasmă, plasmesubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Celula nervoasă are proprietatea de a-și fabrica substanțele constitutive din elementele simple ce se află în plasma tuturor spețelor animale. MARINESCU, P. A. 55. DLRLC
  • 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.