căutare avansată
11 definiții pentru plăpấnd, plăpând   declinări

PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Lat. *palpabundus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

plăpấnd adj. m., pl. plăpấnzi; f. plăpấndă, pl. plăpấnde
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PLĂPÂND adj. v. debil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Plăpând ≠ robust, viguros, zdravăn
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLĂPÂND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre ființe) Care are o constituție lipsită de vigoare; slab; șubred; delicat; gingaș. 2) (despre plante) Care este lipsit de sevă; fără sevă. /<lat. palpabundus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLĂPÎ́ND, -Ă, plăpînzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; slăbuț, firav. Judecă­torul meu, plăpînd cum se știa, s-a înfășurat în șuba-i, cu precauțiune. GALACTION, O. I 104. Cînd se văzu dinaintea unei ființe atît de fragedă și de plăpîndă, se pierdu cu totul. ISPIRESCU, U. 93. E tatăl lui Crui-Sînger!... plăpînd, fără putere Sub sarcina greoaie de ani și de durere. ALECSANDRI, P. III 302. 2. (Despre plante, mai ales despre flori) Nedezvoltat, lipsit de sevă; gingaș, delicat. Ce iertător și bun ți-i gîndul, în preajma florilor plăpînde ! ANGHEL, P. 11. Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite... mureau. MACEDONSKI, O. I 114. Astelalte [flori] sărmanele cum n-o să fie friguroase și plăpînde, cînd sînt crescute la umbră. NEGRUZZI, S. I 100. 3. F i g. Blînd, domol, slab. Glasul lor cel dulce, plăpînd, melodios Ți-a mîngîia auzul c-un sunet tînguios. NEGRUZZI, S. II 126. ♦ Care se lasă ușor impresionat, duios. Inima-i de tată, plăpîndă, simțitoare. ALECSANDRI, P. III 343.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

plăpând adj. m., pl. plăpânzi; f. sg. plăpândă, pl. plăpânde
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

plăpînd (-dă), adj.1. Debil, firav. – 2. Fragil. Origine expresivă. Der. din lat. *palpabunduspalpāre „a mîngîia” (Cihac, I, 223; Candrea, Rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea-Dens., 1401; Candrea, Éléments, 7; Pușcariu 1332; REW 6174; Rosetti, I, 170), sau din palpandus (Tiktin), este greu de admis din motive fonetice și formale. Mai probabil trebuie să se pornească de la o rădăcină expresivă plăp-, ca pîlp(îi), fîlf(îi), care ar arăta aceeași idee de „a bate, a se mișca slab”: plăp- nu este fără îndoială altceva decît pîlp- cu metateză. Terminația e mai puțin clară și s-ar putea datora unei analogii cu blînd, flămînd; dar este de remarcat că nu există certitutdinea unei folosiri cu adevărat populare a acestui cuvînt, care apare la autori, din a doua jumătate a sec. XIX și că, prin urmare, ar putea fi creat arficial, ca tremurîndă, surîzîndă, aparținînd aceleiași epoci. Aceleiași rădăcini expresive aparțin plăpău, adj. (Mold., neghiob, nătîng), pe care Cihac, II, 260, îl punea în legătură cu ceh. plepe „moale, delicat”, și pleoapă (var. pleopă, plopă, înv. plehupă), s. f. (membrană mobilă a ochiului; capacul de la sicriu), ca și plăpînd, se folosește mai ales în Munt. (ALR, I, 17) și care a primit până acum diferite explicații, toate insuficiente: din lat. palpebra, cu o puternică modificare fonetică (Diez, I, 302; Tuttle, Rom. R., I, 439; Tiktin; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 283); lat. pupula, cu metateză *pluppea (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 689; Pușcariu 1335; REW 6616; Scriban); sl. *prechlupa „capac”, cf. bg. pohlupka (Densusianu, GS, I, 143); sau dintr-un cuvînt anterior indoeurop. (Rusu, Dacor., XI, 148). Prin aceeași intenție expresivă trebuie să se explice sp. plepa „persoană care are multe defecte”, pe care Corominas, III, 822, îl consideră de origine incertă; cf. și lat. palpebrapalpare (Walde-Pokorny 445).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

plăpând a. delicat și slab: o zină gingașă și plăpândă ISP. [Cf. lat. PALPANDO].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

plăpî́nd, -ă adj. (cp. cu lat. palpandus, care trebuĭe pipăit, adică „să umbli delicat cu el”. V. palpabil). Gingaș, delicat, slab. Ligav, scarandiv, dificil la mîncare. – Și poplînd (Con. 244).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink