cantus planus (cuv. lat. „melodie plană, dreaptă”; fr. plainchant), termen incert, ce a înlocuit în sec. 13 termenii cantus choralis și cantilena (II) romana; datorită valorilor (I, 3) lungi și în parte egale ale melodiei de tip greg.* ce caracterizau un c., termenul s-a opus treptat acelora de cantus mensuratus (mensurabulis) (v. musica mensurabilis) și de cantus figuratus (figuralis) din sfera muzicii polifonice*.