PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

PLACÉNTĂ ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuiește schimbul de substanțe dintre organismul mamei și al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLACÉNTĂ s.f. 1. Masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. Parte a ovarului pe care sunt dispuse ovulele. [< lat., fr. placenta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PLACÉNTĂ s. f. 1. masă cărnoasă și spongioasă care învelește fătul și prin care acesta primește hrana în perioada de gestație. 2. (bot.) parte a ovarului pe care sunt inserate ovulele. (< fr., lat. placenta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PLACÉNTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiță, cămașă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locșor, locuț, lupșor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălaș.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

placéntă s. f., g.-d. art. placéntei; pl. placénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink