opțiuni
  • info

16 definiții pentru pizmui

din care

Explicative DEX

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

pizmui1 v [At: URECHE, L. 162 / S și: (înv) pismui / Pzi: ~esc, (rar) pizmui / E: pizmă + -ui] 1 vt(a) (Îrg) A urî. 2 vt(a) (Îrg) A dușmăni. 3 vi (Înv; ccd) A purta invidie cuiva. 4 vr (Îvr) A se încăpățâna. 5 vr (Îvr) A insista.

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă, a invidia pe cineva; p. ext. a dușmăni, a urî pe cineva. – Pizmă + suf. -ui.

PIZMUI, pizmuiesc, vb. IV. Tranz. A avea pizmă pe cineva, a invidia; a dușmăni pe cineva. Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. Drept să-ți spun, îți pizmuiesc fericirea. CARAGIALE, P. 127. Fetele vecinilor o pizmuiau, căci nu era nici una ca dînsa de frumoasă. BOLINTINEANU, O. 348.

A PIZMUI ~iesc tranz. (persoane) A trata cu pizmă; a invidia. /pizmă + suf. ~ui

pizmuì v. a avea pizmă, a invidia.

pizmuĭésc v. tr. (d. pizmă; ngr. pismatóno, vsl. pizmiti sen). Invidiez. – Vechĭ și -măluĭésc.

Ortografice DOOM

pizmui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, 3 sg. pizmuiește, imperf. 1 pizmuiam; conj. prez. 1 sg. să pizmuiesc, 3 să pizmuiască

pizmui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, imperf. 3 sg. pizmuia; conj. prez. 3 să pizmuiască

pizmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, imperf. 3 sg. pizmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. pizmuiască

pizmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pizmuiesc, conj. pizmuiască)

Sinonime

PIZMUI vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

PIZMUI vb. v. invidia.

PIZMUI vb. a invidia, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui. (Mulți îl ~.)

pizmui vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

Regionalisme / arhaisme

pizmui, pizmuiesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.

Intrare: pizmui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pizmui
  • pizmuire
  • pizmuit
  • pizmuitu‑
  • pizmuind
  • pizmuindu‑
 singular plural
  • pizmuiește
  • pizmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pizmuiesc
 (să)
  • pizmuiesc
  • pizmuiam
  • pizmuii
  • pizmuisem
a II-a (tu)
  • pizmuiești
 (să)
  • pizmuiești
  • pizmuiai
  • pizmuiși
  • pizmuiseși
a III-a (el, ea)
  • pizmuiește
 (să)
  • pizmuiască
  • pizmuia
  • pizmui
  • pizmuise
plural I (noi)
  • pizmuim
 (să)
  • pizmuim
  • pizmuiam
  • pizmuirăm
  • pizmuiserăm
  • pizmuisem
a II-a (voi)
  • pizmuiți
 (să)
  • pizmuiți
  • pizmuiați
  • pizmuirăți
  • pizmuiserăți
  • pizmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pizmuiesc
 (să)
  • pizmuiască
  • pizmuiau
  • pizmuiră
  • pizmuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pizmui, pizmuiescverb

  • 1. popular A avea pizmă, a invidia pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: invidia
    • format_quote Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. DLRLC
    • format_quote Drept să-ți spun, îți pizmuiesc fericirea. CARAGIALE, P. 127. DLRLC
    • format_quote Fetele vecinilor o pizmuiau, căci nu era nici una ca dînsa de frumoasă. BOLINTINEANU, O. 348. DLRLC
etimologie:
  • Pizmă + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.