PÍZMĂ, pizme, s. f. (Pop.) Ciudă, necaz, nemulțumire; p. ext. ură, dușmănie; (sens curent) invidie. ◊ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intenția de a supăra pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva. – Din sl. pizma.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍZMĂ ~e f. 1) Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația cuiva în societate sau de calitățile cuiva; invidie; ciudă. 2) Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pică; ranchiună. /<sl. pizma
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍZMĂ s. v. invidie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍZMĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pízmă, pízme, s.f. (înv.; pop.) 1. ciudă, necaz, nemulțumire; dușmănie, ură; invidie, gelozie; răutate, vrajbă. 2. zel, râvnă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pízmă (pízme), s. f. – Invidie, ciudă. – Var. pismă. Mr., megl. pizmă. Mgr. πεĩσμα „ciudă” (Munrnu 45), parțial prin intermediul sl. pizma (Vasmer, Gr., 117), cf. sb. pizma, bg. pizm. – Der. pizmaș, s. m. (invidios); pizmătăreț (var. pizmătar), adj. (invidios), cf. ngr. πειρματάρης; pizmătarnic, adj. (invidios), cu suf. dublu; pizmos, adj. (invidios); pizmui (var. înv. pizmălui), vb. (a invidia); pizmuitor, adj. (invidios). Rut. pizma trebuie să provină din rom. (Miklosich, Wander., 18).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pízmă s. f., g.-d. art. pízmei; pl. pízme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink