PITAGORISM s. n. Mișcare religioasă și filosofică în Grecia antică (sec. VI Î.H.), atingând un larg evantai de probleme: nemurirea și transmigrarea sufletelor, ascetism, reguli dietetice, conduita morală, comuniunea cu cosmosul divin, concepția despre lucruri ca numere. [Var.: pitagoreism s. n.] – Din fr. pythagorisme.

pitagorism sns [At: DER III, 746 / E: fr pythagorisme] 1-2 (Curent filozofic și) școală matematică din Grecia antică, întemeiate de Pitagora și continuate de adepții lui.

PITAGORISM s. n. Curent filozofic din Grecia antică întemeiat de Pitagora, care considera că esența tuturor lucrurilor este numărul și care a făcut descoperiri importante în domeniul aritmeticii, al geometriei și al astronomiei. [Var.: pitagoreism s. n.] – Din fr. pythagorisme.

PITAGORISM s.n. Curent filozofic idealist din Grecia antică, întemeiat de Pitagora, care susține că esența tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, că întregul univers constituie o armonie de numere. [Cf. fr. pythagorisme < Pitagora – filozof și matematician grec din antichitate].

PITAGORISM s. n. curent filozofic din Grecia antică, întemeiat de Pitagora, care susține că esența tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, că întregul univers constituie o armonie de numere. (< fr. pythagorisme)

PITAGORISM n. Doctrină filozofică a lui Pitagora și a adepților săi, care afirmă că esența tuturor lucrurilor este numărul. /<fr. pythagorisme

pitagoreism sn vz pitagorism

pitagorism s. n.

pitagorism s. n.

pitagorism s. n.

PITAGOREÍSM (PITAGORISM) (< germ., după fr.) s. n. mișcare religioasă și filozofică din Grecia antică inițiată de Pitagora în sec. 6 î. Hr. și atingând în dezvoltarea sa istorică un larg evantai de interese legate de politică, misticism, muzică, matematică și astronomie. Numitorul comun pentru pitagoricieni, de-a lungul secolelor, a rămas adeziunea la numele, credințele și practicile religioase și științifice ale întemeietorului; nemurirea și transmigrarea sufletelor; ascetismul; regulile dietetice și conduita morală prin care sufletul se purifică și intră în comuniune cu cosmosul divin; concepția că toate lucrurile sunt numere, Universul fiind esențialmente matematic și, deci, legarea posibilității cunoașterii naturii de matematică. Deși pitagoricienii s-au scindat destul de devreme în „acusmatici” sau „pitagoriști”, preocupați mai mult de latura mistică și rituală, și „matematici”, reprezentând latura științifică, în general, combinația dintre religie, matematică și filozofie a rămas o caracteristică esențială a p. și a exercitat o atracție deosebită asupra filozofilor greci.