PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIR m. Iarbă cu rizom ramificat și cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe față, și flori în formă de spic, dispuse distanțat pe axa tulpinii, care crește printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIR- v. piro-.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIR s. v. rogoz.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuș, pipirău, răgălie. 2. pir-de-țelină v. iarba-câinelui; pir-gros v. iarba-câinelui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens). Sl. pyro „alac” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47), cf. sb., cr. pir „secară”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pir s. m.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Pir = Pyrrhus.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink