PIPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

pipă sf [At: IST. AM. 90^r/10 / Pl: ~pe, (reg) ~pi / E: mg pipa] 1 Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul de fumat, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul din tutunul aprins Si: lulea, (reg) pipoc. 2 (Prc) Parte mai groasă și scobită a pipei (1). 3 (Pex) (Cantitate de) tutun care intră în pipă (2) 4 (Reg; d. oameni; îe) A face ~pe A moțăi¹. 5 (Reg; d. cai; îae) A pipa (3). 6 (Pan) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare, la intrarea lor în pereții unei clădiri. 7 Piesă rotitoare a capului de distribuție al unui motor cu electroaprindere, cu ajutorul căreia se închid succesiv circuitele electrice de înaltă tensiune ale bujiilor motorului. 8 (Trs) Canea. 9 (Reg) Instrument cu care se strânge buza de sus a calului pentru a sta la potcovit. 10 (Reg) Cui de lemn îndoit la unul dintre capete, care se fixează în scaunul folosit pentru tras la cuțitoaie. 11 (Reg) Scoabă la zăvorul ușii. 12 (Reg) Pion cu belciug, care se fixează în iesle pentru a lega de el lanțul vitelor. 13 (Trs; Mar) Balama. 14 (Reg) Piesă conică de metal a lămpii de petrol, prin care se trece filtrul. 15 (Rar) Stomac. 16 (Trs) Piele îngroșată ca o bătătură, situată la încheietura genunchiului calului: (reg) castană, pintenă. 17 (Trs; euf) Organ genital al iepei. 18 (Pfm) Țigară.

PIPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

PIPĂ, pipe, s. f. 1. Lulea. Amîndoi... au stat o vreme așa, fumînd în tăcere: baciul pipa și căruțașul a doua țigară. SADOVEANU, O. L. 71. Ca un lucrător care și-a sfîrșit treaba și are acum vreme de palavre, aprinse o pipă scurtă. C. PETRESCU, Î. II 183. Toți, jucînd, se strîng în drum, Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, V. 47. 2. (Tehn.) Tub de porțelan curbat la un capăt, folosit pentru protejarea conductelor aeriene exterioare la intrarea lor în pereții unei clădiri împotriva apei de ploaie. ♦ Piesă a distribuitorului motorului cu explozie, care are o mișcare de rotație pentru a închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor.

PIPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decît secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

PIPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)

PIPĂ ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată cu o cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta în formă de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesă de porțelan folosită pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor în perete. /<ung. pipa

pipă f. lulea: cu pipa în gură PANN. [Rut., ung. PIPA].

pipă f. Tr. stomac, burtă. [Probabil identic cu cel precedent (cf. pipotă)].

pípă f., pl. e (ung. pol. rut. pipa, d. it. pv. sp. pg. ngr. pipa, fr. pipe, țeavă, șuĭerătoare, pipă, mlat. pipa, d. lat. pipare și pîpire, a ciripi, a șuĭera ca păsările; vgerm. pfifa, ngerm. pfeife, fluĭer, lulea. Cp. cu slăvina). Trans. ș. a. Lulea.

PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

pipa vi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~pez, pip / E: pipă] 1-2 (Trs) A fuma (cu pipa) Si: a pipăi² (1-2), a pipăli (1-2). 3 (Reg; d. cai) A da din cap în sus și în jos, din cauza căldurii. 4 (Reg) A moțăi.

PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

PIPA, pip și pipez, vb. I. Intranz. (Transilv.) A fuma (cu pipa). Îți dăm și o pipă, spune înălțatului împărat să pipeze cu ea. RETEGANUL, P. II 69. [Bărbatul] să stea-n casă la pipat, Să nu meargă seara-n sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. ◊ Tranz. Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452.

A PIPA ~ez intranz. A fuma din pipă. /Din pipă

pip și pipéz, a -á v. tr. și intr. (d. pipă). Trans. Fumez.

pipă s. f., g.-d. art. pipei; pl. pipe

pipă s. f., g.-d. art. pipei; pl. pipe

pipă s. f., g.-d. art. pipei; pl. pipe

pipa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pipez, 3 pipează; conj. prez. 1 sg. să pipez, 3 să pipeze

pipa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 3 pipează

pipa vb., ind. prez. 1 sg. pipez, 3 sg. și pl. pipează

PIPĂ s. v. balama, canea, cep, pinten, șarnieră.

PIPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pâcă. (Trage din ~.)

pipă s. v. BALAMA. CANEA. CEP. PINTEN. ȘARNIERĂ.

PIPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pîcă. (Trage din ~.)

PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

*PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

pipă (pipe), s. f. – Lulea. Mag., pol., ceh. pipa (Miklosich, Fremdw., 116; Cihac, II, 256; REW 6522a; Gáldi, Dict., 151). – Der. pipa, vb. (a fuma pipă); pipător, s. m. (Trans., fumător).

pipa, pipez, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus și în jos (din cauza căldurii). 3. a face pipe.

PIPĂ subst. 1. Pipa, Radu (17 B IV 87). 2. Pipea (Sc). 3. Pipoe, olt., 1575 (Hris I 226; 16 B IV 181). 4. Pipou (Dm); Pipău din Șcheia (16 A IV 217).