pioncănitură sf [At: UDRESCU, GL. / V: pior~ / Pl: ~ri / E: pioncăni + -tură] (Mun) 1 Pioncăială (1). 2 (Pan) Pioceală (2). 3-5 Pioncăneală (3-5). 6 Mocoșire. 7 Migală.

piorcănitură sn vz pioncănitură

pioncănitură, pioncănituri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală.