pinulă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~le / E: fr pinnule] 1 Placă de metal care are în lungul ei o deschizătură și un fir de vizare și care, așezată perpendicular pe fiecare dintre capetele unei alidade, servește la stabilirea aliniamentelor pe teren. 2 Fiecare dintre frunzulițele care alcătuiesc o frunză de ferigă Vz foliolă.

PINULĂ, pinule, s. f. Placă mică de metal avînd o deschizătură și un fir de vizare, așezată perpendicular pe fiecare dintre capetele unei alidade și servind la stabilirea aliniamentelor de teren.

PINULĂ s.f. 1. Lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir subțire și care, montată la capetele unei alidade, servește la determinarea prin vizare a direcției aliniamentelor. 2. Pană mică, aripioară, aripă. ♦ Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză compusă de ferigă. V. foliolă. [< fr. pinnule, cf. lat. pinnula].

PINULĂ s. f. 1. lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir de vizare la capetele unei alidade, servind la determinarea aliniamentelor de teren. 2. pană mică, aripioară. 3. fiecare dintre foliolele care formează o frunză de ferigă. (< fr. pinnule)

PINULĂ ~e f. Instrument constând dintr-o placă de metal cu o deschizătură și un fir de vizare, folosit la stabilirea aliniamentelor de teren. /<fr. pinnule

*pínulă f., pl. e (lat. pinnula, dim. d. pinna, pană. V. pană). O mică placă de alamă rîdicată perpendicular la amîndoŭă capetele alidadeĭ și care are o deschizătură pin care să te poțĭ uĭta.

pinulă (placă de metal; frunză) s. f., g.-d. art. pinulei; pl. pinule

pinulă s. f., g.-d. art. pinulei; pl. pinule

pinulă s. f., g.-d. art. pinulei; pl. pinule