pilhă¹ sf [At: ARVINTE, TERM. 159 / V: pihlă / Pl: ~he / E: ucr пильга] 1 (Reg) Lemn care se pune de-a curmezișul unui drum de munte, pentru a înlesni tragerea cu vitele a buștenilor la vale. 2 (Plu; Mol) Lemn pus pe capătul dinapoi al unei table de plută, pentru a împiedica desfacerea acestei table în timpul mersului Si: (reg) cordar, călădău. 3 (Plu; reg) Lemn pus de-a curmezișul apei, pe care se construiește o tablă de plută. 4 (Plu; reg) Bucată de lemn prevăzută la capete cu sârme, funii de tei etc., cu care se leagă pluta la mal. 5 Funie cu care se leagă pluta la mal. 6 (Mar) Capăt de lemn care, la ridicat, se pune sub călcâiul țapinei.

pihlă sf vz pilhă¹

pilhă, pilhe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre lemnele care se pun de-a curmezișul pe un drum de munte. 2. lemn pus de-a curmezișul pe capătul dinapoi al unei table de plută; cordar, călădău. 3. lemn pus de-a curmezișul apei, pe care se construiește o tablă de plută. 4. bucată de lemn care are la cap sârme, funii cu care se leagă plutele la mal. 5. lemn pus sub călcâiul țapinei.

pílhă, pilhe, s.f. (reg.) Capăt de lemn gros pus sub călcâiul țapinei; tamoș. – Din ucr. piliha „butuc, căpătâi” (Gh. Pop, 1971).