PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A ațipi (cu intermitențe) șezând sau stând în picioare; a dormita, a moțăi. [Var.: picotá vb. I.] – Pica1 + suf. -oti.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PICOTÍ ~ésc intranz. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti. /a pica + suf. ~oti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PICOTÍ vb. v. ațipi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
picotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. picoteáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PICÓT, picoți, s. m. 1. (Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor. 2. (În forma picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (3). – Din fr. picot.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PICÓT s.m. (Mine) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt sub formă conică, servind la săparea galeriilor. [< fr. picot].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PICÓT s. m. (mine) bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, la săparea galeriilor. (< fr. picot)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
picót s. m., pl. picóți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PICOT [pikó], Auguste Émile (1844-1918), filolog francez. Secretar (1866-1869) al domnitorului României, Carol I. Contribuții la studiul literaturii române vechi și al folclorului românesc („Cântecele populare ale românilor din Serbia”, „Note biografice și bibliografice asupra lui Antim Ivireanul”). M. de onoare al Acad. Române (1879).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink