picnire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: picni] Țintire.

picni v [At: MOXA, 403/40 / V: (reg) pigni / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 vt (Înv) A ochi. 2 vt (Pop; c. i. ființe) A lovi, țintind. 3 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la coada ișlicului A supăra pe cineva cu vorba. 4 vt (Fig) A atinge pe cineva unde îl doare mai tare, din punct de vedere moral. 5 vt (Îae) A jigni. 6 vt (Fig; subiectul este boala, moartea, durerea) A doborî pe cineva pe neașteptate. 7 vi (Reg; d. dinți) A apărea. 8-9 vtr (Mun; d. haine) A (se) toci. 10-11 vtr (Mun; d. haine) A (se) găuri.

pigni v vz picni

PICNI, picnesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o lovitură bine țintită. Mi-l picni așa de bine, încît începu să gîlgîie sîngele dintr-însul. ISPIRESCU, U. 57. De la baltă pîn’ la munte Să picnim ciocoiu-n frunte. TEODORESCU, P. P. 296. ◊ Fig. Privi lung în urma lui, cum se duce legănat și împleticindu-se ca un om beat sau picnit de friguri. STĂNOIU, C. I. 173. ♦ Fig. A înțepa pe cineva cu vorba. Zamfir se cutremură! Aici l-a picnit Bucura: vorba asta nu mai putea s-o audă Zamfir fără de a lua hotărirea că n-are să facă ceea ce voiește Ana. SLAVICI, V. P. 128. ◊ Expr. (Învechit) A picni (pe cineva) la coada ișlicului v. ișlic.

picnì v. a lovi drept la țintă, a nemeri. [Onomatopee din pic! (cf. pocni)].

picnésc v. tr. (d. pic 3, care e rudă cu vsl. pikŭ, împunsătură, nsl. pikniti, a împunge, sîrb. piknutĭ, a face un punct, rus. pikatĭ, piknutĭ, a piui, a ciripi, pol. pikać, piknać, a împunge, a răni adînc. V. pocnesc). Fam. Lovesc îndemănatic cu peatra, cu cĭomagu, cu glonțu saŭ (fig.) cu vorba: l-a picnit drept în pălărie! V. intr. Rar. Mă ivesc spărgînd un obstacul (de ex., dințiĭ din gingiĭ, un fruct dintr’o cápsulă). – Și pignesc (vest).

pignésc, V. picnesc.

picnire s. f., g.-d. art. picnirii; pl. picniri

picnire s. f., g.-d. art. picnirii; pl. picniri

picnire s. f., g.-d. art. picnirii; pl. picniri

picni (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, 3 sg. picnește, imperf. 1 picneam; conj. prez. 1 sg. să picnesc, 3 să picnească

picni (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, imperf. 3 sg. picnea; conj. prez. 3 să picnească

picni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, imperf. 3 sg. picnea; conj. prez. 3 sg. și pl. picnească

picni (picnesc, picnit), vb. – 1. (Înv.) A fixa, a determina. – 2. A ajunge, a atinge, a ținti. Slov. pikniti „a înțepa”, sb. piknuti „a puncta”, din sl. pikŭ „vîrf” (Tiktin).

PICNI vb. v. ajunge, atinge, izbi, lovi, nimeri, ochi, pocni.

picni vb. v. AJUNGE. ATINGE. IZBI. LOVI. NIMERI. OCHI. POCNI.

picni, picnesc, vb. IV (pop. și fam.) 1. a lovi, a atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. 2. (despre boli, dureri, necazuri) a veni, a lovi, a doborî (pe neașteptate). 3. (înv.) a ochi, a ținti, a viza. 4. (reg.; despre dinți) a apărea, a ieși. 5. (reg.) a (se) toci, a (se) roade; a (se) rupe, a (se) găuri.