PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I. Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: pițigăí vb. IV] – Din pițigăiat (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PIȚIGĂIÁ ~iéz tranz. (vocea) A face să fie mai ascuțit; a subția. /Din pițigăit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PIȚIGĂIÁ mă ~iéz intranz. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. /Din pițigăit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIȚIGĂIÁ vb. a ascuți, a subția, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pițigăiá vb., ind. prez. 1 sg. pițigăiéz, 3 sg. și pl. pițigăiáză, 1 pl. pițigăiém; conj. prez. 3 sg. și pl. pițigăiéze; ger. pițigăínd
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PIȚIGĂÍ vb. IV v. pițigăia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PIȚIGĂI s. pl. v. cimitir.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink