PEȘCHEȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii Țărilor Române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii Țărilor Române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchiș s. n.] – Din tc. peșkeș.

peșcheș sn [At: SIMION DASC., LET. 23 / V: (înv) ~șchiș / Pl: ~uri / E: tc peșkeș] 1 (Îvp; fam) Plocon. 2-3 (Fam; îe) A da (sau a duce) pe cineva ~ (cuiva) (A preda sau) a duce pe cineva prins, legat. 4 (Îae) A preda pe cineva dușmanului. 5 (Spc) Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane împreună cu haraciul. 6 (Pex) Haraci. 7 (Lpl) Bunuri din care se compunea acest dar. 8 Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului Si: bairamalâc.

PEȘCHEȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchiș s. n.] – Din tc. peșkeș.

PEȘCHEȘ, peșcheșuri, s. n. (Învechit) 1. Tribut (în bani sau în natură) pe care-l plăteau țările rbmînești turcilor; haraci. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. SADOVEANU, N. P. 138. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Plocon, dar, cadou. Sub regele Carol țara a fost dată peșcheș Germaniei. COCEA, P. 26. Ce? sînt eu măcar potropop ca să mă înădușe gîștile, curcanii și fel de fel de peșcheșuri. HOGAȘ, H. 33. Adus-ai vrun peșcheș? – Ba nu... n-am știut că-i plac peșcheșurile. ALECSANDRI, T. I 212. – Variantă: peșchiș (CREANGĂ, P. 46) s. n.

PEȘCHEȘ ~uri n. ist. 1) Dar în bani sau în natură oferit de domnitor Porții Otomane. 2) fam. Obiect dăruit cu o anumită ocazie; dar; cadou. /<turc. peșkeș

PEȘCHEȘ s.n. (Mold., ȚR) Plocon, dar, cadou. A: Dintr-acele bucate Constantin-Vodă au trimis și peșcheș cumătrului său. M. COSTIN. Peșcheșul cel orînduit al măriei sale lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată Poarta veziriului dupe obiceaiu, iar peșcheșul Porții împăratului s-au dat la Odriiu. IM 1754, 143^r. B: Peșcheșul cel orînduit al lui Ștefan-Vodă s-au dat la toată poarta veziriului după obiceaiu. IM 1730, 202^r. Și să găti și luînd peșcheșurile care îi didese Albu-Hasim și purcease și să duse la Bagdat. H 1779², 84^r. Etimologie: tc. peșkeș. Cf. p l o c o n.

peșcheș n. 1. dar către Poartă (V. haraciu); 2. dar în genere: să ducă capul pe tipsie peșcheș la Împărăție POP. 3. plocon: era să aducă peșcheș 40 de căpățâni de zahăr AL.; 4. (ironic) prezent: polițaiul dase revoltanții peșcheș procurorului AL. [Turc. PEŠKEŠ].

peșchéș n., pl. urĭ și e (turc. peșkeș, -kiș, peșcheș, d. pers. piškeš, care ĭa în ainte; ngr. peskési, alb. sîrb. bg. peškeš). Vechĭ. Dar, cadoŭ, plocon, maĭ ales vorbind de cel oferit ca omagiŭ Turcilor de Țara Românească și Moldova (V. haracĭ). Baĭramlîc. Cadoŭ unuĭ superior saŭ unuĭ egal (V. bacșiș). Azĭ. Iron. Plocon: un tîlhar legat trimes peșcheș polițiiĭ.

peșchiș sm vz peșcheș

peșcheș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșcheșuri

peșcheș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșcheșuri

peșcheș s. n., pl. peșcheșuri

peșcheș, -uri.

PEȘCHEȘ s. v. atenție, cadou, dar, haraci, surpriză, tribut.

peșcheș s. v. ATENȚIE. CADOU. DAR. HARACI. SURPRIZĂ. TRIBUT.

peșcheș (peșcheșuri), s. n. – 1. Plocon, dar, cadou. – 2. Tribut datorat sultanului în chip de dar. – Mr. piskeșe, megl. pișcheș. Tc. (per.) peșkeș (Șeineanu, II, 292; Loebel 76; Roesler 601; Lokotsch 1663), cf. ngr. πεσϰέσι, alb. peškeš, bg., sb. piškeš.

peșcheș, peșcheșuri s. n. (pop.) 1. plocon, dar, cadou. 2. mită.

a da (pe cineva) peșcheș expr. a preda (pe cineva) prins; a preda (pe cineva) dușmanului.

a duce peșcheș expr. v. a da mită.