peveți vti [At: BIBLIA (1688), 311¹/6 / Pzi: ~țesc / E: peveț] (Îvr) A cânta la biserică, în calitate de dascăl Si: (îvr) a pevețui.

peveț sm [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 36²/24 / Pl: ~i / E: slv пѣвьць] (Îrg) Cântăreț la biserică.

péveț m. (vsl. pĭevĭcĭ). L. V. Cîntăreț (în templu, în biserică).

pevețésc și -uĭésc v. tr. și intr. (d. peveț). L. V. Cînt.

peveț (-ți), s. m. – Dascăl, cîntăreț. Sl. pĕvĭcĭ (Tiktin). Sec. XVII, slavism cultural, ca și der. peveți, vb. (a cînta la biserică); peveție, s. f. (cîntare bisericească), toate înv.

PEVEȚI vb. (ȚR) A cînta la biserică (în calitate de dascăl). Să făcu un glas trîmbițînd și pevețind. BIBLIA (1688). Eu D[o]mnului voi pevețui și voi cînta. BIBLIA (1688). Variante: pevețui (BIBLIA (1688)). Etimologie: peveț + suf. -i. Vezi și peveț, peveție.

peveți, pevețesc, vb. IV (înv.) a cânta la biserică (în calitate de peveț, dascăl); a pevețui.

PEVEȚ s.m. (Mold., ȚR) Cîntăreț (la biserică). A: Peveț deplin învățat fiind. DOSOFTEI, VS. Iară peveții cîntă niște stihuri ce nu le-m mai scris. N. COSTIN. Protopsaltul cu al doilea cîntărețu și cu alți peveți. GHEORGACHI. B: Și leviții și peveții toți. . . BIBLIA (1688). Etimologie: sl. pĕvicĭ. Vezi și peveți, peveție.

peveț, peveți, s.m. (înv. și reg.) cântăreț la biserică, dascăl, țârcovnic, cantor, psalt.