Din totalul de 25 sunt afișate 20 definiții pentru petit, peți, pețit   conjugări / declinări

PETÍT subst. Corp de literă cu mărimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

!petít s. n., pl. petíte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT ~uri n. 1) Garnitură de caractere tipografice de 8 puncte. 2) Corp de literă din această garnitură. /<fr. petit, germ. Petit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PETÍT s. n. corp de literă de opt puncte tipografice. (< fr. petit, germ. Petit)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

petít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

petit n. caractere mici tipografice de 8 puncte.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*petít n. Cuv. fr. pron. p´ti (= mic) și întrebuințat în tipografiile germane și româneștĭ p. a numi un fel de litere micĭ pe care Francejiĭ le numesc Didot.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

pețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 să pețeáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

pețít s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍ vb. a cere, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PEȚÍT s. v. pețire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A PEȚÍ ~ésc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pețeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pețít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pețí (pețésc, pețít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerșetor”, sp., port. pedir.Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie); pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii); pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pețì v. a cere în căsătorie. [Lat. PETESCERE, a cere (românește cu sensul restrâns)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pețit n. acțiunea de a peți: a merge în pețit.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink