PERSONIFICARE, personificări, s. f. 1. Faptul de a personifica; figură stilistică prin care se atribuie unui lucru, unui animal, unui fenomen din natură însușiri omenești. Astfel, cît de gingașă, șăgalnică și frumoasă în poezia «Vîntul» e personificarea vîntului prin flăcăul cu blonde plete ce se joacă cu fetele în luncă. GHEREA, ST. CR. III 302. 2. Întruchipare, întrupare, incarnare. Faust al lui Goethe e personificarea nemărginitului dor de a pătrunde în toate tainele naturii. IONESCU-RION, C. 71.