PERMÍTERE s.f. Acțiunea de a permite și rezultatul ei; învoire, îngăduire. [< permite].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A PERMÍTE permít tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a îngădui; a încuviința. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și îngădui. Îmi permit să plec. ◊ A-și ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviințe. /< lat. permittere, fr. permettre
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMÍTE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. 2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permít. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMÍTE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat. permittere, după fr. permettre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PERMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. v. îngădui. 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. a da, a îngădui. (Nu e ~ oricui să facă așa ceva.) 6. v. aștepta. 7. a cuteza, a îndrăzni, a-și îngădui. (Cum îți ~ una ca asta ?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A permite ≠ a interzice
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

permíte (permít, permís), vb. – A îngădui. Lat. permittere (sec. XIX). – Der. (din fr.) permis, s. n.; permisi(un)e, s. f.; nepermis, adj., (prohibit, interzis).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

permíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permít, 1 pl. permítem, 2 pl. permíteți; conj. prez. 3 sg. și pl. permítă; part. permís
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink