PERMIS, permise, s. n. Autorizație dată de un organ competent pentru exercitarea anumitor activități de către persoana căreia i se eliberează. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

permis¹ sn [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 181 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr permis] 1 Autorizație oficială scrisă, eliberată de un for competent, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune sau poate beneficia de anumite drepturi Si: permisie, permisiune. 2 (Reg) Permisie.

permis², ~ă a [At: DN³ / Pl: ~iși, ~e / E: permite] Care este îngăduit, autorizat, încuviințat.

PERMIS, permise, s. n. Autorizație scrisă, eliberată de un for competent, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune sau poate beneficia de anumite drepturi. Permis de vânătoare. – Din fr. permis.

PERMIS², -Ă, permiși, -se, adj. Care nu este interzis; îngăduit, încuviințat. Lucruri permise.

PERMIS¹, permise, s. n. Autorizație scrisă, eliberată de un for competent, pentru a exercita o profesiune sau pentru a beneficia de anumite drepturi. Vițelul nu-i trecut în permisul de export. BART, S. M. 86. ♦ (Rar) Învoire, permisie.

PERMIS s.n. Autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, poate beneficia de anumite drepturi etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. permis].

PERMIS, -Ă adj. Îngăduit, încuviințat. [< permite].

PERMIS s. n. autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, poate beneficia de anumite drepturi etc. (< fr. permis)

PERMIS ~e n. Autorizație oficială scrisă în virtutea căreia posesorul acesteia poate beneficia de anumite drepturi sau poate exercita o anumită activitate. /<fr. permis

permis a. ce e îngăduit a se face. ║ n. permisiune.

*permís n., pl. e și urĭ (lat. permissum, lucru permis). Bilet de permisiune. V. pecĭ.

permite [At: CALENDARIU (1794), 27/20 / Pzi: permit / Cj: 3 și (pop) ~miță / E: lat permittere, fr permettre] 1 vt (Fșa) A lăsa, a accepta ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel. 2 vt A nu împiedica să se producă ceva Si: a încuviința, a îngădui, (înv) a ogodi¹. 3 vt A da cuiva dreptul, libertatea, posibilitatea de a face ceva. 4 vt A face ca ceva să fie posibil. 5 vr (Ccd) A-și lua libertatea Si: a îndrăzni, a-și îngădui. 6 vr A-și aroga anumite drepturi. 7 vr A dispune de ceva.

PERMITE, permit, vb. III. Tranz. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. Nimic din vorba Clarei. nu mi-a permis să trag vreun comentar. GALACTION, O. I 99. Avem totdeodată dinaintea ochilor imaginea clară și vie a acelei vînători pe care singură o permitea Platon cetățenilor republicei sale. ODOBESCU, S. III 76. ◊ (În formule de politețe) Permiteți-mi să plec. DUMITRIU, N. 37. Permiteți-mi o clipă să vă vorbesc de mine. CARAGIALE, O. III 210. 2. A-și lua libertatea de a face ceva neîngăduit, a îndrăzni. Și-a permis glume pe socoteala lui nenea Mitică. PETRESCU, A. 294. Cum îți permiți dumneata să mă acuzi că-ți fac dificultăți? izbucni șeful iritat. BART, S. M. 86.

PERMITE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. 2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permit. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].

PERMITE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat. permittere, după fr. permettre)

A PERMITE permit tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a îngădui; a încuviința. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și îngădui. Îmi permit să plec. ◊ A-și ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviințe. /< lat. permittere, fr. permettre

permite v. 1. a da dreptul, autorizarea; 2. a îngădui, a tolera: se permite ceeace nu se poate opri; 3. a-și lua libertatea: prea îți permiți multe.

*permít, -mís, a -míte v. tr. (lat. permittere. V. transmit, trimet). Daŭ voĭe, las, îngăduĭ, tolerez pin tăcere saŭ afirmînd categoric: copiilor nu trebuĭe să li se permită toate, a permite vin unuĭ bolnav, a permite călătorilor să debarce, cînd timpu îmĭ permite să mă plimb, aicĭ nu e permis să fumezĭ. A-țĭ permite, a-țĭ lua libertatea de a, a îndrăzni: scuză-mă că mĭ-am permis să vin nechemat, nu trebuĭe să-țĭ permițĭ prea mult.

permis s. n., pl. permise

permis s. n., pl. permise

permis s. n., pl. permise

permite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permit, 2 sg. permiți, 3 sg. permite, perf. s. 1 sg. permisei, 1 pl. permiserăm, m.m.c.p. 1 pl. permiseserăm; conj. prez. 1 sg. să permit, 3 să permită; ger. permițând; part. permis

permite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permit, 1 pl. permitem, 2 pl. permiteți; conj. prez. 3 să permită; ger. permițând; part. permis

permite vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permit, 1 pl. permitem, 2 pl. permiteți; conj. prez. 3 sg. și pl. permită; part. permis

PERMIS s. v. autorizație.

PERMIS s. autorizație, (rar) licență, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.)

Permis ≠ interzis, nepermis

PERMITE vb. 1. v. aproba. 2. v. îngădui. 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. a da, a îngădui. (Nu e ~ oricui să facă așa ceva.) 6. v. aștepta. 7. a cuteza, a îndrăzni, a-și îngădui. (Cum îți ~ una ca asta?)

PERMITE vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a îngădui, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a îngădui, a justifica, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Nimic nu ne ~ să tragem asemenea concluzii.) 4. a îngădui, a prilejui. (Întîlnirea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a îngădui. (Nu i-e ~ oricui să facă așa ceva.) 6. a aștepta, a îngădui. (~ o clipă!) 7. a cuteza, a îndrăzni, a-și îngădui. (Cum îți ~ una ca asta?)

A permite ≠ a interzice

permite (permit, permis), vb. – A îngădui. Lat. permittere (sec. XIX). – Der. (din fr.) permis, s. n.; permisi(un)e, s. f.; nepermis, adj., (prohibit, interzis).