permanență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~ție, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr permanence] 1-2 Însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen etc. de a fi permanent (1-2). 3-4 (Calitate a) ceea ce este durabil. 5 Durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. 6 (Înv; îs) Carte de ~ Act prin care se aprobă stabilirea cuiva într-o localitate. 7 (Îlav) De ~ De serviciu. 8 (Îal) În exercițiul funcțiunii. 9 (Îlav) În ~ Mereu. 10 (Îal) Fără întrerupere Si: continuu. 11 (Ccr) Serviciu însărcinat cu asigurarea funcționării neîntrerupte a unei instalații, instituții etc. 12 Însușire definitorie a unei familii, a unui neam, care se transmite din generație în generație.

PERMANENȚĂ, permanențe, s. f. Starea unui lucru sau a unei acțiuni care durează (un timp îndelungat) fără întrerupere, fără încetare, continuu; calitatea a ceea ce este permanent; durată lungă. V. stabilitate, statornicie. ◊ Loc. adv. În permanență = necontenit, fără întrerupere; permanent, mereu. A ține seama, în permanență de progresele științei. ♦ (Concretizat) Organ sau serviciu permanent la anumite instituții sau întreprinderi.

PERMANENȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

PERMANENȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

PERMANENȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence

permanență f. durată constantă, stabilitate.

*permanénță f., pl. e (mlat. permanentia). Calitatea de a fi permanent. În permanență, fără întrerupere, tot timpu, continuŭ: rîurile curg în permanență.

permanenție sf vz permanență

permanință sf vz permanență

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

permanență s. f., g.-d. art. permanenței; pl. permanențe

PERMANENȚĂ. Subst. Permanență, permanentizare, perpetuitate (rar), perpetuare, perpetuație (rar), continuitate, continuare, stabilitate, constanță, invariabilitate, fixitate, persistență, perenitate, menținere, dăinuire, durabilitate, trăinicie, indestructibilitate (rar), rezistență, viabilitate. Eternitate, veșnicie, vecie, nemurire. Infinit, nesfîrșit, nemărginire, nemargine (rar). Adj. Permanent, perpetuu, constant, continuu, necontenit, neîntrerupt, necurmat, neîncetat, infinit, nesfîrșit, interminabil, neterminabil, stabil, fix, persistent, peren (fig.), dăinuitor, durabil, trainic, indestructibil (fig.), rezistent, solid, viabil (livr.). Etern, veșnic, de veci, nemuritor, nepieritor. Vb. A (se) permanentiza, a (se) perpetua, a (se) continua, a persista, a (se) menține, a dăinui, a dura, a dura la nesfîrșit, a ține, a ține mult, a ține o veșnicie. A eterniza, a veșnici (înv.), a înveșnici (înv.), a nemuri (rar), a înnemuri (înv.), a imortaliza. Adv. (În mod) permanent, în permanență, continuu, încontinuu, mereu, neîntrerupt, fără întrerupere, neîncetat, fără încetare, fără sfîrșit, fără capăt, întotdeauna, totdeauna, întruna, oricînd, pururi (înv. și pop.); pe (pentru) vecie, pentru totdeauna, de-a pururi (înv. și pop.), în veci de veci, în veac de veac, în vecii vecilor, în vecia vecilor (rar); regulat, de nenumărate ori, zilnic, ziua și noaptea, ore (zile, luni, ani) în șir, de-a rîndul. V. existență, imensitate, timp.