PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [Pr.: -ți-u-, – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter perfect. 2) Lucru sau ființă perfectă. [G.-D. perfecțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PERFECȚIÚNE s.f. Caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. [Pron. -ți-u-, var. perfecție s.f. / cf. fr. perfection, lat. perfectio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PERFECȚIÚNE PERFÉCȚIE/ s. f. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. ♦ (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur. (< lat. perfectio, fr. perfection)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PERFECȚIÚNE s. 1. v. sublim. 2. desăvârșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvârșire. (~ unei creații artistice.) 3. v. desăvârșire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Perfecțiune ≠ imperfecțiune
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

perfecțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni (și perfécție, în loc. adv. la ~)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink