PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință, ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: perchiziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A PERCHEZIȚIONÁ ~éz tranz. (persoane, locuințe) A supune unei percheziții. [Sil. -ți-o-] /<fr. perquisitionner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PERCHEZIȚIONÁ vb. I. tr. A face o percheziție. [Pron. -ți-o-, var. perchiziționa vb. I. / < fr. perquisitionner].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PERCHEZIȚIONÁ vb. tr. a face o percheziție. (< fr. perquisitionner)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PERCHEZIȚIONÁ vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

percheziționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. percheziționéz, 3 sg. și pl. percheziționeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de liastancu | Semnalează o greșeală | Permalink