pențăluș¹ sn [At: ALRM II/I, h 4405/228 / Pl: ~e / E: pențel + -uș] Pensulă (1).

pențăluș² sn vz pințăluș

peneteluș^[1] sn vz pințăluș

penețiluș sn vz pințăluș

penicel sn vz pințăluș

penicil sn vz pințăluș

penițel sn vz pințăluș

penițil sn vz pințăluș

pențelăuș^[1] sn vz pințăluș

pințăl sn vz pințăluș

pințăluș sn [At: LB / V: penețil~, penicel, penicil, penițel, penițil, pentelăuș^[1], pen~, pințăl, ~țâluș, ~țel~, ~țiluș, prințăl~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg penicilus] 1-2 (Trs; Mar) (Briceag sau) cuțit mic. 3 Limbă mică a briceagului. 4 (Reg; spc; îf penețiluș) Cuțit de altoit. 5 (Reg; îf pințiluș) Ac, cui de prins pantalonii.

pințâluș sn vz pințăluș

pințeluș sn vz pințăluș

pințiluș sn vz pințăluș

prințăluș sn vz pințăluș

pințăl (-le), s. n. – (Trans.) Briceag. Origine nesigură; din mag. pengeél, după Candrea.

PENȚĂLUȘ s. v. pensulă.

pențăluș s. v. PENSULĂ.

PINȚĂLUȘ s. v. briceag.

pințăluș s. v. BRICEAG.

pințăluș, pințălușe, s.n. (reg.) 1. briceag sau cuțit mic; limba mică a briceagului; cuțit de altoit. 2. ac, cui de la catarama curelei de prins pantalonii.

pințălúș, pințăluși, (pânțăluș, pințiluș), s.m. (reg.) Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag: „…că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu, 1990: 298). (Trans. și Maram.). – Din magh. penicilus (MDA).

pințăluș, pințăluși, (pânțăluș, pințiluș), s.m. – (reg.) Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALRRM, 1971: 335): „… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu, 1990: 298). (Trans., Maram.). – Din magh. penicilus (MDA).

pințăluș, -i, (pânțăluș, pințiluș), s.m. – Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALR 1971: 335): „… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu 1990: 298). – Din magh. penicilus (MDA).