PENTATEUH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.

pentateuh sn [At: DRLU / V: (înv) ~uc / S și: ~uch / Pl: ~uri / E: lat Pentateuchus, ngr πεντατεῦχος, fr pentateuque] Biblie care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament, atribuite de tradițiile iudaică și creștină conducătorului și legislatorului poporului evreu, Moise.

PENTATEUH, pentateuhuri, s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.

PENTATEUH ~uri n. Parte componentă a Bibliei, cuprinzând primele cinci cărți ale Vechiului Testament. /<lat. Pentateuchus, fr. pentateuque

pentateuc sn vz pentateuh

PENTATEUC, pentateucuri, s. n. Partea Bibliei care cuprinde primele cinci părți ale Vechiului Testament.

Pentateuc n. partea Bibliei coprinzând cele 5 cărți ale lui Moise.

*pentatéuc și -téŭc n., pl. e și urĭ (vgr. pentáteuhos f., d. pénte, cincĭ, și teŭhos, carte). Acea parte a Vechĭuluĭ Testament care cuprinde cele cincĭ cărțĭ ale luĭ Moĭse (Geneza, Exodu, Leviticu, Numerele și Deŭteronomu).

Pentateuh s. propriu n.

!Pentateuh s. propriu n.

Pentateuh (titlul unei părți din Biblie) s. pr. n. (sil. -teuh)

pentateuh (carte) s. n. (sil. -teuh), pl. pentateuhuri

pentateuc^[1]. modificată

pentateuh, pentateuhuri s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament, scrise de Moise: Facerea (Geneza), Ieșirea (Exodul), Levitivul, Numerii și Deuteronomul. [Var.: pentateuc s. n.] – Din lat. Pentateuchus, gr. pentatevkos, fr. pentateuque.

PENTATEÚH, parte a Bibliei cuprinzând primele cinci cărți ale „Vechiului Testament”: „Facerea”, „Ieșirea”, „Leviticul”, „Numerii” și „Deuterenomul”; întocmite prin sec. 6 î. Hr. și unificate în sec. 5 î. Hr. Atribuite, de tradiție, lui Moise. Denumirea ebraică: Tora (Thora).