pentarhie sf [At: DN³ / P: ~hi-e / Pl: ~ii / E: fr pentarchie] Guvernare, de obicei dictatorială, a unui grup de cinci persoane.

PENTARHIE s.f. Dictatură, guvernămînt al unui grup de cinci inși. [Gen -iei. / < fr. pentarchie, gr. pente – cinci, arche – conducere].

PENTARHIE s. f. 1. colegiu de cinci magistrați superiori în Cartagina punică. 2. guvernământ de cinci șefi; alianță de cinci națiuni. (< fr. pentarchie)

PENT-, v. PENTA-. □ ~acant (v. -acant), adj., care are cinci spini; ~adelf (v. -adelf), adj., (despre flori) care prezintă cinci carpele libere sau cinci pistile; ~andru (v. -andru), adj., (despre androceu) care are cinci stamine; ~arh (v. -arh), adj., (despre un ciclu central) format din cinci fascicule lemnoase și cinci liberiene; ~arhie (v. -arhie₁), s. f., guvernămînt al unui grup de cinci inși; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu cinci electrozi.

pentarhie s. f. (Grecism) Sistemul celor cinci patriarhate locale din Bis. veche: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, ordine fixate în canonul 36 al Sinodului 6 ecumenic de la Constantinopol (680 d. Hr.) și potrivit căreia episcopul de Roma se află în această poziție nu în virtutea vreunui primat asupra Bis. universale, ci ca primul între egali („primus inter pares”). – Din gr. penta „cinci” + arhi „căpetenie”.

PENTARHÍE (< fr.; {s} gr. penta-; i arhi „căpetenie”) s. f. Sistemul celor cinci patriarhate locale din Biserica veche: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim, ordine fixată la sinodul ecumenic de la Constantinopol (680) și potrivit căreia episcopul Romei se află în această poziție ca „primus inter pares” (primul între egali).