PENTACORD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în Antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.

pentacord sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~uri, ~e / E: fr pentacorde] 1 Liră cu cinci coarde, folosită în Antichitate. 2 Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale.

PENTACORD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.

PENTACORD s.n. 1. Liră cu cinci coarde. 2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr. pentacorde, cf. gr. pente – cinci, chorde – coardă].

PENTACORD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)

PENTACORD ~uri n. 1) (în antichitate) Liră cu cinci coarde. 2) Ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. /<fr. pentacorde

*pentacórd n., pl. urĭ și oarde (vgr. pentáhordon). La ceĭ vechĭ, liră cu cincĭ coarde.

pentacord s. n., pl. pentacorduri

pentacord s. n., pl. pentacorduri

pentacord s. n., pl. pentacorduri

pentacord (< gr. πέντε, „cinci” + χορδή, „coardă, sunet”) 1. Instrument cu 5 corzi în Grecia antică, asemănător unei lire*. Despre p. nu avem indicații precise. 2. Scară de 5 sunete treptate cuprinse într-un interval de cvintă* perfectă. În modurile (I, 3) medievale occid. (v. și greg., muzică), p. asociat tetracordului* alcătuia ansamblul de octavă* al modului. În funcție de poziția p. se constituia starea modului: autenticul = p + tetracord; plagalul = tetracord + p.