PELOTERAPIE s. f. peloidoterapie. (< engl. pelotherapia)

PELO- „mîl, argilă”. ◊ gr. pelos „noroi, nămol” > fr. pélo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. pelo-. □ ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care trăiește pe un sol sau pe un substrat mîlos; ~fag (v. -fag), adj., (despre microorganisme) care se hrănește cu mîl; ~fil (v. -fil₁) (despre plante) care crește în mîl; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe terenuri argiloase; ~gen (v. -gen₁), adj., care se formează în mîl; ~ide (v. -id), s. n. pl., nămoluri terapeutice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., mulaj intern de cochilii, aparținînd aceleiași specii, care a suferit, de-a lungul timpului, deformații plastice; ~psamogen (v. psamo-, v. -gen₁), adj., care crește pe nisipuri argiloase; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament cu nămoluri naturale; sin. fangoterapie, peloidoterapie^[1]; ~trof (v. -trof), adj., (despre ape sărace în substanțe organice) care s-a îmbogățit în argilă, putînd împiedica dezvoltarea organismelor.