6 definiții pentru «pedicuță»   declinări

PEDICÚȚĂ, pedicuțe, s. f. (Bot.) Brădișor (2).Piedică + suf. -uță.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PEDICÚȚĂ, pedicuțe, s. f. (Bot.) Brădișor (2). – Piedică + suf. -uță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PEDICÚȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpină culcată și ramificată, având frunze mici, aciculare, ce crește în pădurile montane; brădișor. /pedică + suf. ~uță
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pedicuță f. plantă cu al cării praf galben (numit praful strigoilor) babele vrăjesc ca să iea mana vacilor, iar țăranul spală cu fiertura dintr'însa caii plini de râie (Lycopodium clavatum). [Origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pedicúță f., pl. e (d. pedică). O plantă numită și pedică și cornișor. V. cornișor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pédică (est) și pĭédică, pĭédecă (vest) f., pl. ĭ (lat. pĕdĭcă, it. piédica, pv. petge, fr. piège. V. îm-pedec, pedestru). Lucru care împedecă mersu unuĭ om, unuĭ animal, uneĭ mașinĭ, cum ar fi picĭoru pe care-l puĭ înaintea picĭoarelor altuĭa ca să-l facĭ să cadă, funia saŭ lanțu cu care legĭ picĭoarele anterioare ale caluluĭ ca să nu fugă de la păscut (V. paĭvan), funia, lanțu orĭ butucu cu care opreștĭ roata uneĭ căruțe cînd merge la vale (V. talaghir), pĭesa de oțel care ține rîdicat [!] cocoșu puștiĭ în ainte [!] de a lovi capsa, scîndurica care oprește sulurile la războĭu de țesut ș. a.: a pune pedică cuĭva saŭ la ceva. O plantă numită și pedicuță. Fig. Obstacul, dificultate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink