pazvangiu sm [At: DIONISIE, C. 187 / V: (reg) pazma~ / Pl: ~ii / E: pazvant¹+ -giu] 1 Ostaș care făcea parte din trupele lui Pazvan-Oglu, care au participat la dese incursiuni de pradă în Țara Românească la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX Vz (înv) pazvantlâu, pazvant¹, pazvantoglu. 2 (Pex; înv) Tâlhar. 3 (Reg; îf pazmangiu) Bufon.

PAZVANGIU, pazvangii, s. m. (Învechit) Pazvantliu. Țara nu se mai poate apăra nici de bîntuirile pazvangiilor cari... calcă orașele Olteniei, jefuind case și omorînd oameni, ziua namiaza mare. VLAHUȚĂ, la CADE.

pazvangíŭ și -antlîŭ m. (d. Pazvántoglu și -óglu [„fiŭ de pazvan”, fiind-că bunicul luĭ fusese păzitoru orașuluĭ Sofia], un German turcit care ajunsese pașă la Vidin și s’a răsculat contra sultanuluĭ devastînd amîndoŭă malurile Dunăriĭ de la 1797-1808. Numele luĭ, prescurtat în Pazvant și Pazvante, ajunsese sinonim cu „jăfuitor, hoțoman”. Azĭ, a fi din timpu luĭ Pazvante, înseamnă „a fi ridicul pin vechime”: o haĭnă din timpu luĭ Pazvante). Vechĭ. Soldat din oastea lui Pazvantoglu, cabadaiŭ. Fig. Jăfuitor, hoțoman. V. cîrjaliŭ, manaf, pașoptist.

pazmangiu sm vz pazvangiu

Pazvangii m. pl. 1. soldații din oastea lui Pazvantoglu; 2. fig. jăfuitori.

pazvangiu (înv.) s. m., art. pazvangiul; pl. pazvangii, art. pazvangiii (desp. -gi-ii)

pazvangiu (înv.) s. m., art. pazvangiul; pl. pazvangii, art. pazvangiii (-gi-ii)

pazvangiu s. m., art. pazvangiul; pl. pazvangii, art. pazvangiii

PAZVANGIU s. (IST.) (înv.) pazvant, pazvantlâu, pazvantoglu.

PAZVANGIU s. (IST.) (înv.) pazvant, pazvantlîu, pazvantoglu.