PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

pantă² sf vz pată

pată sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) pea~, (reg) pantă (Pl: pente), peartă / Pl: pete / E: nct] 1 Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de o substanță străină obiectului, prin acoperire sau impregnare. 2 Suprafață pe care se întinde această urmă. 3 Substanță care a lăsat această urmă Si: (reg) pătătură, (nob) maculatură². 4 Porțiune pe corpul animalelor, păsărilor, peștilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sunt de altă culoare față de rest. 5 Păr, pene, solzi etc. din această porțiune Si: (reg) pătătură. 6 Porțiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 7 (Reg) Aluniță. 8 Element, porțiune colorată care apare în câmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puțin uniform. 9 (Șîs ~ de culoare) Porțiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare. 10 Mijloc principal de exprimare a artistului, alături de punct și linie, în desen, pictură, grafică. 11 Porțiune de nuanță diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cerești. 12 (Îe) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt. 13 (Fig) Faptă, atitudine contrară principiilor morale Si: păcat, rușine, stigmat. 14 (Îlav) Fără (de) ~ Curat. 15 (Fig; îal) Inocent.

păta [At: ANON. CAR. / V: (reg) peta / Pzi: ~tez / E: pată] 1-2 vtr A(-și) face o pată. 3-4 vtr A (se) umple de pete, de murdărie Si: a (se) mânji, a (se) murdări. 5 vt (Rar) A stropi, făcând pete pe ceva. 6 vt A realiza o porțiune de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puțin omogen colorat Si: a împestrița, a smălța. 7 vt (Fig) A aduce prejudicii morale numelui, reputației, cinstei etc. cuiva Si: a dezonora, a pângări, a profana.

păți [At: CORESI, EV. 70 / Pzi: ~țesc și (pop) pat, paț, (reg) păt / E: ml pati] 1-2 vti (Îvp) A suferi chinuri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda, (Trs) a păula (1). 3-4 vti (Îvp) A trece prin întâmplări dezagreabile. 5-6 vti (Pex; imp) A suferi schimbări. 7-8 vti A i se întâmpla, a-i surveni cuiva ceva ieșit din comun, a da peste ceva neașteptat. 9 vt (Îe) A o ~ A avea neplăceri, a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare. 10 vt (Îae) A da peste belea Si: a i se înfunda. 11 vt (Îe) A o ~ cu cineva A întâlni pe cineva care îți poate produce mari neplăceri, încurcături. 12 vt (Îae) A suferi mari neplăceri din cauza cuiva. 13 vt (Îe) Ce-ai ~t? Ce ți s-a întâmplat? 14 vt (Îae) Cum se explică? 15 vt (Îae) Ce te-a apucat?

pâță¹ sf [At: MAT. DIALECT. I, 265 / Pl: ~țe / E: nct] (Trs) Scamă.

peartă sf vz pată

peată sf vz pată

peta v vz păta

PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

PATĂ, pete, s. f. 1. Semn, urmă lăsată pe un corp de o materie de altă culoare, de un corp gras, de murdărie etc. Pleacă iar, lăsînd în urmă Pete negre pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 72. Picuri mari de ploaie cădeau necontenit și tot ce era alb purta acum o pată. ANGHEL, PR. 94. ◊ Fig. Decît în cartea țării să las o neagră pată. Mai bine cu-al meu sînge s-o văd azi inundată. ALECSANDRI, I. II 178. Alexandru Lăpușneanul... lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. NEGRUZZI, S. I 165. ♦ Porțiune, petec diferit colorat pe un fond omogen. Nava se depărta făcîndu-se din ce în ce mai mică, o umbră... o pată... un punct... nimic. BART, E. 237. Nici o pată de nor nu plutea peste seninul albastru și limpede. HOGAȘ, M. N. 170. E a doua zi de sfîntul Gheorghe. Ceru-i fără pată cît de slabă în tot largu-i, de jur împrejur. CARAGIALE, O. I 368. ◊ (Poetic) Mestecenii și cireșii însemnau pe luncă pete de aur vechi și de aramă. SADOVEANU, F. J. 364. Spre miazăzi, dincolo de Valea Zăbalii, cad pete de soare pe munții Vrancii. VLAHUȚĂ, O. A. II 94. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau păsărilor unde părul sau penele sînt de altă culoare. Graurii noștri cu penele negricioase și presărate cu pete albe sau sure... trăiesc în Europa – din fundul Șvediei pînă în insula Malta – și chiar în Africa. ODOBESCU, S. III 31. ♦ Părticică a pielii corpului divers colorată. Pe obraz avea pete vinete care se cojeau. DUMITRIU, N. 27. El văzu că pe obrazul lui din stînga sînt niște pete negre. ISPIRESCU, L. 377. 3. (Mai ales la pl.) Porțiune întunecată care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe suprafața soarelui, uneori și a lunii sau a altui corp ceresc. Vezi tu colo, în lună, niște pete? – Le văd. CREANGĂ, O. A. 156. Eu sînt de cînd pe mîndrul soare Nu erau pete arzătoare, De cînd un purice ușor Purta potcoavă la picior. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în soare = a vedea cu orice preț defecte acolo unde nu sînt; a căuta nod în papură. Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare. HASDEU, R. V. 133. M-am tot oprit, cum vezi, dinaintea temerii de a nu intra în gura lumii, care găsește pete chiar în soare. GHICA, S. 293. 4. Fig. Defect moral, faptă care știrbește onoarea, reputația cuiva; rușine, stigmat. Despre sora aceasta coanei Leanca nu-i venea la îndemînă să vorbească... fiindcă aruncase o pată asupra familiei. PAS, Z. I 183. Vor căta vieții tale Să găsească pete multe. EMINESCU, O. I 134. ◊ Loc. adj. Fără (de) pată = curat, nepătat, nevinovat, neprihănit; cast.

PĂTA, pătez, vb. I. Tranz. 1. A face o pată pe un obiect, a acoperi cu pete, a murdări. Blidul căzuse pe jos, se spărsese, laptele era vărsat pe podeaua de lut bătut și pătase poalele Eleonorei și rochia doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 126. Și-mi pătează covorul cu toată apa care curge din el ca dintr-un robinet. C. PETRESCU, C. V. 146. Lat e cîmpul celei lupte... Plin de trupuri fărămate, Care zac grămezi culcate, Plin de sînge ce-l pătează Și văzduhul aburează. ALECSANDRI, P. II 18. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge v. sînge. ◊ Fig. În depărtare, tocmai lîngă far, două puncte negre pătau banda netedă de nisip auriu. BART, E. 168. Omătul tîrziu Pătează aleele mute Și parcul e încă pustiu. TOPÎRCEANU, P. 176. Luna, scut de aur, strălucește pe alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi. EMINESCU, O. I 159. ◊ Refl. S-a pătat cu cerneală. 2. Fig. A dezonora, a pîngări, a profana. Să pătezi al nostru nume, neamul nostru să-njosești. CONTEMPORANUL, I 686. Trecutul este tare; îl vei vedea îndată Pe fața unor oameni de urma lui pătată. BOLINTINEANU, O. 138. Pătează haina cea curată a nevinovăției. NEGRUZZI, S. I 323.

PĂȚI, pățesc și pat, vb. IV. Tranz. 1. A da peste ceva neașteptat, a i se întîmpla ceva neplăcut. Mi-e frică să nu pățim, vreo rușine. STANCU, D. 312. D-ta ești de vină pentru toate cîte le-am pățit. CARAGIALE, O. III 83. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. CREANGĂ, P. 87. De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. POP. ◊ Expr. A o păți = a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare, a da peste o belea. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile d-tale. REBREANU, R. I 242. Eeei!... – așa-i c-am pățit-o? Care vra să zică, am casă și nu-s stăpîn într-însa. ALECSANDRI, T. I 326. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 79. A o păți cu cineva = a da peste cineva care-ți poate veni de hac; a-și găsi beleaua cu cineva; a i se înfunda cu cineva. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe întîmplări sau necazuri; a avea multă experiență. (Uneori urmat de o propoziție consecutivă) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întimplat, ce te-a găsit? Ce-ai pățit de ești așa de vesel? ▭ Ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pămînt galben? DELAVRANCEA, H. T. 135. ◊ Intranz. Astfel păți și cioara, în rîs ea fu luată Și cu un cuc nemernic de toate comparată. ALEXANDRESCU, P. 120. 2. A suferi, a pătimi, a îndura. Precît văd, ai să pați multe în viața ta, mă băiatule. SADOVEANU, M. C. 61. Își spuse istoria și ce păți pînă să ajungă la dînsele. ISPIRESCU, L. 8. Dacă dumneata știai romînește... nu erai să pați atîtea nevoi. ODOBESCU, S. III 193. ◊ Intranz. Unul face și altul pate. Prez. ind. și: paț.

PATĂ pete f. 1) Loc murdărit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Porțiune de altă culoare pe o suprafață. ◊ ~ albă loc necercetat, necunoscut. A căuta (sau a găsi) pete în soare a căuta (sau a găsi) neajunsuri în lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau păsări) Parte a corpului unde părul sau penele sunt de altă culoare. 4) Marcă dezonorantă atribuită cuiva pentru mult timp. ◊ Fără (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihănit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

A SE PĂTA mă ~ez intranz. A se acoperi (parțial sau total) cu pete; a se murdări; a se mânji; a se mâzgăli. /Din pată

A PĂTA ~ez tranz. 1) A face să se păteze; a murdări; a mânji. ~ cu vin. 2) fig. (onoarea, reputația etc.) A supune unui sacrilegiu; a profana; a pângări; a spurca. /Din pată

A PĂȚI ~esc tranz. A avea de suferit, de îndurat (pe neașteptate). ◊ Ce-ai pățit? ce ți s-a întâmplat? ce-a dat peste tine? A o ~ (sau pârli) a nimeri într-o situație neplăcută; a da peste belea. /<lat. pati[ri]

pată f. 1. semn ce murdărește: haină plină de pete; 2. semne naturale pe pielea animalelor sau pe penele păsărilor; 3. părți mai întunecoase în soare; 4. fig. defecte într’o operă altmintrelea bună: caută pete în soare; 5. tot ce atinge onoarea, reputațiunea: vieață fără pată. [Probabil redus din peată: cf. rut. PĬATNO, pată].

pătà v. a face o pată.

pățì v. 1. a suferi (într’un mod nemeritat): de ar ști omul ce ar păți, dinnainte s’ar păzi CR.; 2. a cunoaște și învăța din propria sa experiență: cine a pățit multe, știe multe; 3. a se întâmpla (în bine sau în rău): ce ai pățit să te scoli așa de dimineață? 4. a suferi ceva rău: cine o mai face ca mine, ca mine să pață ISP. [Lat. PATI(RI): prezentul pat, în loc de paț sau pățesc e abstras dela a doua persoană pați (de unde prin analogie pat)].

2) pat, pățit v. tr. V. pățesc.

pátă și (Munt. est) peátă f., pl. pete [alb. petă, pg. peta], d. vgr. pĭtta = pissa [din *pikia], smoală, păcură [V. păcură]. D. pitta vine pittákion, „emplastru”, adică „smoală orĭ unsoare aplicată pe o bucățică de pînză” și „pitac”, adică „scrisoare îndoită și sigilată cu ceară orĭ cu smoală”. Pe lîngă pittákion, de unde și lat. pĭttácium, se zicea și pettýkion, „petic de cîrpit”, și de aicĭ vine rom. petic și petică. Dim. d. lat. *pĭtta e pĭttula, care la început va fi însemnat „mic strat de smoală”, și de aicĭ rom pătură). Punct saŭ loc murdar pe o suprafață curată saŭ maĭ curată: o pată de cerneală într’o carte, niște pete de grăsime pe haĭnă. Semne naturale pe pelea omuluĭ (maĭ marĭ de cît alunelele saŭ negiĭ) saŭ pe păru cŭadrupedelor saŭ pe penele păsărilor: el are o pată roșie pe obraz, pantera are o mulțime de pete, rîndunica are o pată cărămizie la gușă. Locurĭ întunecate în soare: pete în soare. Fig. Faptă care pătează onoarea: acest cavaler are o vĭață fără pată.

pătéz v. tr. (d. pată, peată, pl. pete). Murdăresc pin pete. Fig. Vătăm onoarea: această faptă l-a pătat. – În Olt. și Btș. petez.

pățésc v. tr. (lat. pátio, patire îld. pátior, páti, a suferi, înrudit cu vgr. pásho, épathon, sufer; it. patire, sp. pg. padecer. V. pasiune, patimă, apatie). Sufer, mi se întîmplă neplăcerĭ: multe am pățit de atuncĭ: m’am îmbolnăvit, mĭ-a ars casa, mĭ-a murit o vacă; am căzut din copac, dar n’am pățit nimica. A o păți, a ți se întîmpla o neplăcere: a pățit-o hoțu, că l-a prins gardistu. Ce-aĭ pățit? ce minune s’a întîmplat: ce-aĭ pățit, zgîrcitule, de eștĭ așa de darnic astăzĭ?! – În vest și pat, pate, să pat, să pată saŭ să pață.

peátă, V. pată.

petéz, V. pătez.

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

păta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 pătează; conj. prez. 1 sg. să pătez, 3 să păteze

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, 3 sg. pățește, imperf. 1 pățeam; conj. prez. 1 sg. să pățesc, 3 să pățească

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

păta (a ~) vb., ind. prez. 3 pătează

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 să pățească

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

păta vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 sg. și pl. pătează

păți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 sg. și pl. pățească

păți (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc)

pățesc, -țeam 1 imp.

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hârtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă v. macula lutea.

PĂTA vb. v. batjocori compromite, dezonora, necinsti, pângări, profana, spurca, terfeli.

PĂTA vb. 1. v. murdări. 2. a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. v. smălța.

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. v. îndura.

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sînge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hîrtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă = macula lutea.

păta vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. PÎNGĂRI. PROFANA. SPURCA. TERFELI.

PĂTA vb. 1. a (se) jegoși, a (se) mînji, a (se) murdări, (livr.) a (se) macula, (înv. și pop.) a (se) scîrnăvi, (pop.) a (se) îngăla, a (se) terfeli, (înv. și reg.) a (se) tăvăli, (reg.) a (se) derveli, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pricăji, a (se) tămînji, a (se) tîrnosi, (prin Mold.) a (se) caciori, (Mold., Bucov. și Ban.) a (se) feșteli, (Munt. și Olt.) a (se) mărdăgi, (Transilv.) a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) tocăni, (înv.) a (se) murdărisi. (Cum de te-ai ~ atît de tare?) 2. a (se) mînji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. a împestrița, a smălța, (rar) a pestrița, (înv. și reg.) a popistri, (fig.) a smălțui. (Florile ~ cîmpia.)

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. a îndura, a pătimi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a paula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!)

păta (pătez, pătat), vb. – 1. A se murdări, a se mînji. – 2. A prihăni, a profana. Lat. *pictāre „a picta”, cf. it. pittare „a șterge” (Pratti 775). Pentru rezultatul ct › t, cf. Pușcariu, JB, XI, 9; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 8; Graur-Rosetti, III, 65-84; în acest caz, pierderea lui p se explică suficient prin disimilarea cu inițiala, cf. baptizāre › boteza. Pentru semantism, cf. sp. pinta „pată”. În general s-a preferat ca punct de plecare „pată”, pe care au vrut să-l explice prin sl. pęta „călcîi” (Cihac, II, 148); prin rut. petno „pată” (Byhan 325); prin sl. pętĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 41); prin alb. petë „lamă de metal” (Meyer, Alb. St., IV, 86); prin lat. *pitta < gr. πίττα „bitum” (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1357; REW 6546; Tiktin); sau prin ngr. πίττα „turtă”, cf. pită (Rosetti, II, 66). Der. pată, s. f. (urmă, porțiune colorată diferit de rest, nuanță diferită; stigmat, rușine); pătat, s. m. (dedițel de pădure); petiță, s. f. (pată mică; măliniță; peteșie). Din rom. pare să provină sb. petigi, petici „peteșie”.

păți (pățesc, pățit), vb. – 1. A pătimi, a suferi, a se chinui. – 2. A i se întîmpla ceva (neplăcut). – Mr. pat, pățăscu, pățîre; megl. pățos, pățori. Lat. patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it. patire, sp., port. padecer. – Der. pățanie (var. pățenie), s. f. (întîmplare neplăcută, experiență neașteptată); pătăranie (var. pataranie, pataramă), s. f. (nenorocire); pățeală, s. f. (aventură, pățanie); pățitanie, s. f. (rar, pățanie). – Din rom. provine bg. din Trans. patem (Miklosich, Bulg., 130).

pâță, pâțe, s.f. (reg.) scamă.

PATA temă de origini diverse: a) Patapie. b) Ipatie c) blg. ∏aтo ipoc. < Paschal (Weig). d) ar. < alb. pata „gîscă”. e) subst. pat. 1. Pata -s, ss.; Patea b.; Păt/eani, -ești ss. (Cat). 2. Patiță (Ard; Moț; Met 48). 3. Patin P., act. 4. Pătapie (Cat mold II); prin afer. s-ar putea explica top. băn. Tapia s.

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

a i se pune (cuiva) pata expr. 1. a avea o idee fixă; a urmări cu încăpățînare un scop. 2. a se enerva; a face o criză de furie / de nervi.

pată, pete s. f. idee fixă, fixație, manie.