partă^2[1] sf vz hartă

pártă f., pl. e saŭ părțĭ (ung. párta). Ban. Colan. Salbă. V. petea.

PART¹, -Ă, parți, -te, adj. Care aparține parților, care se referă la parți. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți. – Din fr. parthe.

❍BEARTĂ¹ (pl. berte) sf. Trans. Băn. (BUD.) (VIC.) = PARTĂ.

PART, -Ă adj. care aparține parților, popor din antichitate, de origine iraniană, dintre Eufrat și Indus. ◊ (s. f.) limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți. (< fr. parthe)

partă (limbă) s. f., g.-d. art. partei

*partă (limbă) s. f., g.-d. art. partei

!part¹ adj. m., s. m., pl. parți; adj. f. partă, pl. parte

*part¹ adj. m., pl. parți; f. partă, pl. parte

partă (-te), s. f. – 1. Panglică, colier de mătănii sau de medalii. – 2. Cingătoare. Mag. párta (Candrea). În Banat.

PÄRT, Arvo (n. 1935), compozitor estonian. Din 1980, stabilit la Viena, apoi la Berlin. Lucrează ca inginer de sunet. Creație inițial într-un stil tradițional, apoi perioadă matematică și serială („Perpetuum Mobile”, „Diagrammid”). Ulterior integrează tradiția, prin tehnici de colaj („Collage teemal Bach”, „Credo”) și evoluează spre un stil sincretic, asociind referințele gregoriene cu sonorități noi („Simfonia a III-a”), într-un profund caracter religios.

partă, perți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături.

pártă, parte, s.f. (reg.) Panglică, cingătoare: „Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu' cu parta” (Memoria, 2004-bis: 1.361). (Maram., Banat). – Din magh. párta „cunună, diademă” (Candrea, după DER; Scriban, MDA).

partă, parte, s.f. – (reg.) Panglică, cingătoare: „Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu’ cu parta” (Memoria, 2004-bis: 1.361). (Maram., Banat). – Din magh. párta „cunună, diademă” (Candrea, cf. DER; Scriban, MDA).

partă, -e, s.f. – Panglică, cingătoare: „Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu cu parta” (Memoria 2004-bis: 1.361). – Din magh. párta „cunună, diademă”.