13 definiții pentru paronim
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PARONIM, paronime, s. n. Cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). – Din fr. paronyme.
PARONIM, paronime, s. n. Cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). – Din fr. paronyme.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
paronim sn [At: VALIAN, V. / Pl: ~e / E: fr paronyme] Cuvânt asemănător, ca formă, cu un alt cuvânt, dar deosebit ca sens și ca origine de acesta.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PARONIM, paronime, s. n. Cuvînt asemănător ca sunete, dar deosebit ca sens de alt cuvînt, cu care în vorbire poate fi confundat. Cuvintele «iminent» și «eminent» sau «imigra» și «emigra» sînt paronime.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PARONIM s.n. Cuvînt care se aseamănă ca sunete, dar se deosebește ca sens de alt cuvînt. [< fr. paronyme, cf. gr. para – alături, onoma – nume].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PARONIM s. n. cuvânt asemănător cu altul ca formă, dar deosebit de acesta ca sens. (< fr. paronyme)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
PARONIM ~e n. Cuvânt care se aseamănă parțial cu altul din punctul de vedere al formei, dar se deosebește ca sens de acesta. /<fr. paronyme
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
paronim n. vorbă ce se aseamănă cu alta după formă sau origină și nu după sens: abstrage și distrage, contuziune și confuziune.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*paroním, -ă adj. (vgr. parónymos, d. pará, alăturea, și ónoma, nume. V. an-, ant- și om-onim). Gram. Înrudit pin formă, ca con-duc, con-țin saŭ con-duc, pro-duc. S. n. Un paronim.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
paronim (desp. pa-ro-/par-o-) s. n., pl. paronime
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!paronim (pa-ro-/par-o-) s. n., pl. paronime
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
paronim s. n. (sil. mf. par-), pl. paronime
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
PARONIM s. n. (< fr. paronyme, cf. gr. para „alături” + onoma „nume”): cuvânt asemănător (nu identic) cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). Astfel: complement și compliment, aluzie și iluzie, glacial și glaciar, emersiune și imersiune, comunicare și comunicație, manifestare și manifestație, original și originar, familial și familiar, temporal și temporar, eminent și iminent, literal și literar, ordinal și ordinar, se înserează și se inserează etc. Unele dintre ele se pot confunda adesea între ele în vorbire. Pentru limba română sunt cunoscute lucrările Mic dicționar de cuvinte perechi, EAl, București, 1976, de Silviu Constantinescu, și Dicționar de paronime, E. Vox, București, 1995, de N. Felecan.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
paronim (gr. para „alături” și onoma „nume”), cuvânt care are raport cu altul prin forma sa ori etimologia comună. Paronime sunt cuvintele: a) omonime aproximative (imperfecte): ciopârți / împărți; postăvăria / păstrăvăria; și b) care pot avea și radical comun, în opoziție cu omonimele: împărți / despărți etc. P. au următoarea utilitate stilistică: a) Le folosește un scriitor satiric pentru a ironiza incultura unor personaje ca I. L. Caragiale, de pildă, în literatura română: murături, murători pentru moratoriu; iluzii pentru aluzii („să te pronunți cu așa iluzii în contra mea”); impresie în loc de expresie („pardon de impresie”); violentă pentru violetă („cerneală violentă”). Personajele lui Caragiale folosesc și paronime ale radicalului, create prin etimologie populară: intrigatoriu în loc de interogatoriu; asinuitate pentru asiduitate; a mânca (de la datorie) - după fr. manquer (à ses devoirs); b) Se folosesc pentru realizarea paronomazei.
- sursa: DFS (1995)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
- silabație: pa-ro-nim, par-o-nim
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
paronim, paronimesubstantiv neutru
- 1. Cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). DEX '09 DEX '98 MDN '00 NODEX
- Cuvintele «iminent» și «eminent» sau «imigra» și «emigra» sunt paronime. DLRLC
- diferențiere Cuvânt asemănător ca sunete, dar deosebit ca sens de alt cuvânt, cu care în vorbire poate fi confundat. DLRLC DN
-
etimologie:
- paronyme DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 NODEX
- para – alături, onoma – nume DN