parcea sf [At: ANTIPA, P. 237 / V: (înv) părcea^[1] / Pl: ~ele / E: tc parça] 1 (Îvp) Bucată mică din ceva. 2 (Reg) Parcelă (1). 3 (Înv) Pachet compus dintr-un număr de obiecte de același fel strânse împreună pentru a forma, la vânzare, o unitate Vz testea. 4 (Pes; rar) Carmac. corectat(ă)

PARCEA, parcele, s. f. Unealtă de pescuit, constînd dintr-un șir de mai multe cîrlige.

parceà f. 1. bucată: urechile mele vedea-v’aș parcele POP.; 2. bucată de stofă și în special, vorbind de șaluri, grosimea lânei și a mătăsii: o parcea are șase fire. [Turc. PARČA, bucată tăiată].

parceá f., pl. ele (turc. [d. pers.] parça [dim. d. paré. V. para]; sîrb. bg. parče; rus. parča, postav brodat cu aur și argint. V. harcea-parcea, parlagiŭ). Bucată, bucățică de stofă, de hîrtie ș. a.; bucată (ca măsură de stofe). Legătură, fascicul: cîte patru brîĭe la o parcea. – În Serbia părcea.

părcea sf vz parcea

pârci⁴ [At: ANON. CAR. / V: pâci^[1], pir~, pur~ / Pzi: ~cesc / E: pârci²] 1 vrr (Reg; d. capre și oi) A se împreuna. 2 vt (D. mascul) A fecunda. corectat(ă)

pirci² v vz pârci⁴

purci² v vz pârci⁴

părceá, V. parcea.

parcea (unealtă de pescuit) s. f., art. parceaua, g.-d. art. parcelei; pl. parcele

parcea (unealtă de pescuit) s. f., art. parceaua, g.-d. art. parcelei; pl. parcele, art. parcelele

parcea (pisc.) s. f., art. parceaua, g.-d. art. parcelei; pl. parcele

parcea (parcele), s. f. – Parte, piesă, bucată. – Mr. părcea. Tc. parça (Șeineanu, II, 284; Lokotsch 1628; Tiktin; Pascu, Beiträge, 19), cf. ngr. παρτσᾶς, sb., bg. parča. Der. din lat. particella (Candrea-Dens., 1340), nu e posibilă.

Părc/e, -ea, -ică, -iul v. Pirciu 2, 4.

PARCEA s. v. carmac, lot, parcelă.

parcea s. v. CARMAC. LOT. PARCELĂ.

parcea, parcele, s.f. (înv. și reg.) 1. bucată mai mică de ceva; parcelă. 2. legătură, pachet; testea. 3. unealtă de pescuit fără nadă, alcătuită dintr-un șir de cârlige mari; carmac.

pârci⁴, pârcesc, vb. IV refl. (reg.; despre capre și oi) a se împreuna cu masculii lor pentru fecundare.

pârcí, pârcesc, v.r. (ref. la capre) A se împerechea, a se împreuna. ■ (top.) Pârcău, teren pe care pășunează, de obicei, caprele (Rozavlea); În Pârciu, arătură în Rozavlea. ■ „În limba română veche exista cuvântul pârci = țap, masculul caprei. Azi, îl identificăm în expr. miroase a pârci = miroase a țap, dar am găsit și verbul a se pârci = a se împerechea (țapul cu capra)” (Vișovan, 2005). – Din srb. prč (MDA); din pârci, din v.sl. intrat în româna comună (Frățilă).