parașutare sf [At: SCÎNTEIA, 1953, nr. 2807 / Pl: ~tări / E: parașuta] 1 Lansare din avion cu parașuta. 2 (Fig; fam) Alungare cu brutalitate de undeva. 3 (Fig; fam) Apariție neașteptată.

PARAȘUTARE, parașutări, s. f. Lansare din avion cu parașuta.

PARAȘUTARE s.f. Acțiunea de a (se) parașuta și rezultatul ei; aruncare, lansare din avion cu parașuta. ◊ Parașutarea avionului = fază în evoluția unui avion care aterizează, caracterizată prin „înfundarea” acestuia de la înălțimea de filare. [< parașuta].

parașuta [At: CĂLINESCU, S. 724 / Pzi: ~tez / E: fr parachuter] 1-2 vtr (C. i. oameni sau obiecte) A (se) lansa din avion cu parașuta. 3 vt (Fig; fam) A fi alungat cu brutalitate de undeva. 4 vr (Fig; fam) A apărea pe neașteptate undeva.

PARAȘUTA, parașutez, vb. I. Tranz. A lansa din avion cu parașuta.

PARAȘUTA vb. I. tr., refl. A (se) lansa cu parașuta. [< fr. parachuter].

PARAȘUTA vb. tr., refl. a (se) lansa din avion cu parașuta. (< fr. parachuter)

A PARAȘUTA ~ez tranz. (persoane sau obiecte) A lansa cu parașuta dintr-un aparat de zbor. /<fr. parachuter

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

parașutare s. f., g.-d. art. parașutării; pl. parașutări

parașuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. parașutez, 3 parașutează; conj. prez. 1 sg. să parașutez, 3 să parașuteze

parașuta (a ~) vb., ind. prez. 3 parașutează

parașuta vb., ind. prez. 1 sg. parașutez, 3 sg. și pl. parașutează

PARAȘUTARE a) termen utilizat în domeniul militar desemnând acțiunea de lansare cu parașuta (de desant sau de materiale); b) manevră a aeronavei în faza de aterizare, caracterizată prin înfundarea (v.) acesteia de la înălțimea de filare (apropiere).

DIRECȚIA DE LANSARE / PARAȘUTARE, traiectul optim pe care se înscrie o aeronavă în vederea lansării parașutiștilor sau a materialelor pentru atingerea zonei de aterizare propuse.