PARAZIT, -Ă, paraziți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Organism animal sau vegetal) care trăiește și se hrănește pe seama altui organism, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care trăiește din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S. m. (La pl.) Perturbații electromagnetice de origine externă în transmisiile radiofonice, de telecomunicații etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosferă. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.

parazit, ~ă [At: DRLU / Pl: ~iți, ~e / E: lat parasitus, ger Parasit, fr parasite] 1-2 smf, a (Organism animal sau vegetal) care trăiește și se hrănește pe seama altui organism, de obicei provocându-i boli sau chiar moartea Si: parazitar (1). 3-4 smf, a (Fig) (Persoană, clasă socială etc.) care trăiește din munca altora Si: parazitar (3) Vz profitor, trântor. 5 smf (Ant) Persoană care era invitată la masa unui bogătaș, pentru a-l amuza. 6-7 smf, a (Iuz) (Persoană) care mănâncă întotdeauna la masa altuia Si: parazitar (4). 8 a (Fig) Care este de prisos Si: inutil, parazitar (5). 9 smp (Șîs ~iți electromagnetici) Perturbații electromagnetice de origine externă, de tipul zgomotelor, produse în transmisiile radiofonice, de telecomunicații etc., din cauza descărcărilor electrice din atmosferă, a scânteilor de la unele aparate electrice etc. 10 sm (Rar) Fibră secundară pe firul unei gogoși de mătase.

PARAZIT, -Ă, paraziți, -te, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Organism animal sau vegetal) care trăiește și se hrănește pe seama altui organism, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s. m. și f. Fig. (Persoană) care trăiește din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S. m. (La pl.) Perturbații electromagnetice de origine externă în transmisiile radiofonice, de telecomunicații etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosferă. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.

PARAZIT ¹, -Ă, paraziți, -te, adj. 1. (Despre animale sau plante) Care trăiește pe un organism străin, hrănindu-se cu substanțele organice extrase din acesta; parazitar. Uredinalele sînt ciuperci parazite. SĂVULESCU, M. U. I 80. Mi se părea... o insectă parazită. GALACTION, O. I 241. 2. Fig. (Despre oameni și despre clase sociale) Care trăiește din munca altora, din exploatare. Iată crima revoltătoare a castei parazite din Principatele dunărene. SADOVEANU, E. 51. Această clasă parazită trăiește exploatînd munca claselor pozitive. IBRĂILEANU, SP. CR. 186. El îi dovedea că acești oameni de jos sînt cu mult superiori și, din toate punctele de vedere, mai interesanți decît acei nobili paraziți din pătura zisă aristocratică. VLAHUȚĂ, O. A. III 182. 3. Fig. Care n-are nici o funcție; de prisos, inutil. Bine ar fi să... contribuiți prin influența d-voastre la curățirea ortografiei de acea literă parazită. ALECSANDRI, S. 6.

PARAZIT ², -Ă, paraziți, -te, s. m. și f. 1. Plantă sau animal care trăiește pe un organism străin viu, hrănindu-se exclusiv cu substanțele organice scoase din acesta. Paraziți intestinali. ▭ Uredinalele fiind paraziți intercelulari... provoacă... o scădere a cantității de protoplasmă din celule, SĂVULESCU, M. U. I 96. 2. Fig. Persoană care trăiește din munca altora. V. trîntor, profitor. Situația asta de parazit profitor îl înnebunește. CAMIL PETRESCU, T. U 91. Sînt oameni care ocupă în societate un rol mult mai onorabil decît regii, care nu se mulțumesc să fie paraziții auriți și îndantelați ai popoarelor. LIT. ANTIMONARHICĂ 156. 3. (La pl.) Zgomote caracteristice care se produc într-un aparat de telecomunicații din cauza descărcărilor electrice din atmosferă, a scînteilor de la un aparat electric învecinat etc. Începe să-mi explice, întîi, planul radioului... E fericit că poate să prindă, fără paraziți, toate orașele mari din Europa. SAHIA, U.R.S.S. 131. 4. Fibră secundară pe firul unei gogoși de mătase, provenită dintr-un defect al aparatului excretor al viermelui de mătase.

PARAZIT, -Ă s.m. și f. 1. Invitat la masa unui bogătaș din vechea Romă pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoană care trăiește pe seama alteia. 3. Ființă care trăiește pe organismul unei alte ființe vii, hrănindu-se exclusiv cu substanțele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbație produsă în transmisiile de telecomunicații, datorită descărcărilor electrice din atmosferă, scînteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre ființe) Care duce o viață de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care trăiește din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de funcție; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alături, sitos – mîncare].

PARAZIT¹, -Ă I. s. m. f. 1. organism care trăiește pe un alt organism gazdă, hrănindu-se exclusiv cu substanțele produse de acesta. 2. (fig.) cel care trăiește pe seama muncii altora. 3. (pl. m.) perturbații în transmisiile de telecomunicații, datorită descărcărilor electrice din atmosferă sau scânteilor produse de unele aparate electrice. II. adj. 1. parazitar. 2. (fig.) care nu are un rol util, care trăiește din munca altora. (< fr. parasite, lat. parasitus, germ. Parasit)

PARAZIT¹ ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre organisme vegetale și animale) Care are drept sursă de hrană un alt organism. Insectă ~tă. Ciupercă ~tă. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucrează, trăind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

PARAZIT² ~ți m. la pl. Perturbații în recepția undelor electromagnetice, provocate de alte aparate electrice sau de fenomene atmosferice. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

parazit m. cel ce mănâncă obișnuit la masa altuia, lingău. ║ a. 1. care trăiește pe spinarea altuia; plante parazite, cari vegetează pe altele (iederă, ciuperci, etc.); insecte parazite, cari trăiesc pe alte animale (purici, păduchi, etc.); 2. care se desvoltă în paguba substanței unui corp viu: excrescență parazită; 3. fig. supraabundant, superfluu: ornamente parazite.

*parazít, -ă s. (lat. parasitus, f. -íta, d. vgr. parásitos, d. pará, alăturea, și sitos, mîncare). La ceĭ vechĭ, oaspete perpetuŭ la masa unuĭ bogat pe care trebuĭa să-l amuzeze, lingăŭ: parazitu e unu din tipurile preferate ale comediiĭ latine. Animal saŭ plantă care trăĭește pe socoteala altuĭ animal orĭ alteĭ plante, ca păduchiĭ orĭ vîscu, sugîndu-ĭ sîngele orĭ seva (V. epifit). Adj. Animale, plante parazite. Fig. Supérfluŭ, de prisos, care îngreuĭază degeaba: ornamente, cuvinte parazite. Popor parazit, popor parazitar, vagabond, care n’are țară proprie și umblă haĭmana, ca Jidaniĭ și Țiganiĭ.

PARAZIT²(O)- elem. „parazit”. (< fr. parasit/o/-, cf. lat. parasitus, gr. parasitos)

parazit adj. m., s. m., pl. paraziți; adj. f., s. f. parazită, pl. parazite

parazit adj. m., s. m., pl. paraziți; adj. f., s. f. parazită, pl. parazite

parazit adj. m., (ființă) s. m., pl. paraziți; f. sg. parazită, pl. parazite

parazit.

paraziți (tehn.) s. m. pl.

paraziți (tehn.) s. m. pl.

paraziți (tehn.) s. m. pl.

PARAZIT adj., s. 1. adj. v. parazitar. 2. s. pl. (livr.) vermină. (E plin de ~i.) 3. s. (fam.) linge-blide, linge-talere, linge-talgere. (X e un mare ~.) 4. s. pl. v. perturbații electromagnetice.

PARAZIT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.

parazit adj. v. INUTIL. NENECESAR. NETREBUINCIOS. NEUTIL.

PARAZIT adj., s. 1. adj. parazitar. (Un organism ~.) 2. s. pl. (livr.) vermină. (E plin de ~i.) 3. s. (fam.) linge-blide, linge-talere, linge-talgere. (X e un mare ~.)

PARAZIT-, v. PARAZITO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezență a unor paraziți în sînge.