împărat sm [At: PSALT. 2/3 / V: (îvr) părat / Pl: ~ați / E: ml *imperator] 1 Suveran suprem al unui imperiu. 2 (Îcs) De-a ~tu’ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 (La jocul cu arșice) Bei. 4 (Orn; reg; îc) ~tul-păsărilor Împărățel (Troglodytes troglodytes). 5 (Iht; reg; îc) ~ul-năbușcei Babușcă de culoare roșie-cărămizie, din bălțile Dunării. 6 (Iht; reg; îc) ~ul-cegăi Cegă (Pungitius platygaster). 7 (Iht; reg; îc) ~ul-crapului Varietate de crap nedefinită mai îndeaproape Si: boiernaș (3). 8 (Iht; reg; îc) ~ul-plăticăi Plătică (Abramis brcima). 9 (Fig) Conducător. 10 (Fig) Stăpân. 11 (Rel) Dumnezeu. 12 (Fig; în orațiile de nuntă șîs -ul mare) Mire. 13 (Fig; în jocul popular brezaia) Vătaf. 14 (Ast; fig; îs) Stelele ~aților Steaua polară Si: candela cerului, steajăr.

para⁴ vt [At: BARCIANU / V: păra / Pzi: ~rez / E: fr parer] 1-2 (La scrimă; c. i. o lovitură a adversarului) A evita, răspunzând cu o contralovitură. 3 (Pgn) A face față.

pănaț sn vz păraț

păra³ v vz para¹

părat sm vz împărat

păraț sn [At: PSALT. 286 / V: pănaț / Pl: ~uri / E: ml palatium] (Atm; înv) Palat² (1)

părî v vz pârî

pârât¹ sn [At: DLR / Pl: ~uri / E: pârî] 1-9 Pârâre (1-9). 10 Denunțare.

pârât², ~ă [At: CORESI, EV. 137 / Pl: ~âți, ~e / E: pârî] 1-2 smf, a (Jur) (Persoană) împotriva căreia își îndreaptă reclamantul, în procesul civil, plângerea, cererea Si: reclamat. 3-4 smf, a (Om) învinuit de ceva. 5 a Căruia i se prezintă în mod tendențios faptele, exagerând sau mințind, cu intenția de a provoca sancționarea sa. 6 a Care este bârfit cu intenția de a fi discreditat. 7 a Al cărui secret este dezvăluit de cineva. 8 a Denunțat.

pâri v vz pârî

pârî [At: COD. VOR. 2/25 / V: (înv) părî, ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv пьрѣти] 1 vrr (Înv) A avea o dispută cu cineva pentru ceva. 2 vrr (Înv) A se certa învinuindu-se reciproc. 3 vrr (Îrg) A fi în proces cu cineva. 4 vt(a) (Înv) A nu recunoaște fapta incriminată. 5 vt(a) (Înv) A contesta adevărul acuzației. 6 vt (Îrg; cu determinările „la județ”, „la judecător”) A chema în judecată, a reclama în fața justiției. 7 vi (Îvr) A revendica în baza unui drept. 8 vt(a) A se plânge de faptele cuiva Si: a acuza, a învinui. 9 vt A arăta în mod răutăcios și tendențios faptele cuiva, exagerând sau mințind. 10 vt A vorbi pe cineva de rău. 11 vt A trăda pe cineva. 12 vt A denunța.

umpărat sm vz împărat

A FI PENEȘ ÎMPĂRAT = Om mîndru.

ÎMPĂRAT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat! COȘBUC, P. I 58. Împăratul, fratele craiului, se numea Verde-Împărat. CREANGĂ, P. 183. Împărat și proletar [titlu]. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Poetic) Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, măriei-sale. EMINESCU, O. I 100. ♦ Fig. Stăpîn, conducător. De-acum sînt împăratul lumii!... Vie zmei, balauri, pajuri năzdrăvane, le voi combate, le voi învinge. ALECSANDRI, T. I 436.

PARA³, parez, vb. I. Tranz. (La scrimă și la duel, p. ext. la alte sporturi) A evita o lovitură a adversarului printr-o contralovitură. (Fig.) Să ne gîndim din vreme la armele adversarilor noștri. Să parăm loviturile lor. C. PETRESCU, O. P. I 253.

PÎRÎ, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți.

PÎRÎT, -Ă, pîrîți, -te, adj. Învinuit, învinovățit; acuzat, inculpat. (Substantivat) Pîrîtul trebuie să se ducă la tîrg, să-și caute avocat. STANCU, D. 258.

PARA vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].

PARA² vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)

ÎMPĂRAT ~ți m. 1) (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; rigă; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator

A PARA ~ez tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

PÂRÂT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Împotriva căruia a fost înaintată o pâră. /v. a pârî

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

împărat m. 1. suveranul unui imperiu; 2. pop. rege: un fecior de împărat, Solomon imparat. [Lat. IMPERATOR].

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

pârît m. cel acuzat.

împărát m. (din nom. latin imperátor). Suveranu unuĭ imperiŭ. – Și ump- (Mold. sud).

párăt, V. panăt 2.

*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură.

pănáț, V. păraț.

păráț n., pl. urĭ (lat. palatium, care a luat în popor înțelesu luĭ palatum. V. palat și părătuș). Vechĭ. Ceru guriĭ, palat. – Pintr’o greșeală de copist, și pănáț. După Tkt. păraț e greșit. Din palatium, de altfel, s’a putut face și păraț (ca scala-scară), și pănaț (ca assimilis-asemenea).

pîrăsc, a -î v. tr. (din vechîu pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

pîrésc, V. pîrăsc.

pîrît, -ă adj. și s. Care e pîrît (acuzat), chemat în judecată în chestiunĭ civile. V. inculpat.

umpărát, V. împărat.

împărat s. m., pl. împărați

para¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 parează; conj. prez. 1 sg. să parez, 3 să pareze

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, 3 sg. pârăște, imperf. 1 pâram; conj. prez. 1 sg. să pârăsc, 3 să pârască

împărat s. m., pl. împărați

para² (a ~) vb., ind. prez. 3 parează

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra, perf. s. 3 sg. pârî, 3 pl. pârâră, m.m.c.p. 1 sg. pârâsem, 2 sg. pârâseși; conj. prez. 3 să pârască; ger. pârând; part. pârât

împărat s. m., pl. împărați

para vb., ind. prez. 1 sg. parez, 3 sg. și pl. parează

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; f. sg. pârâtă, pl. pârâte

pârî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra; conj. prez. 3 sg. și pl. pârască

pîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pîrăsc, conj. pîrască)

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

împărat (împărați), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel).

păraț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).

pîrî (-răsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).

împărat, împărați s. m. Suveranul unui imperiu. ♦ (În literatura religioasă) Șef suprem al unei țări; rigă, rege, crai, țar, șah. ◊ Împăratul cerurilor sau Împăratul împăraților = Dumnezeu. ◊ Împăratul iudeilor v. iudeu. – Din lat. imperator.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

CAESAR NON SUPRA GRAMMATICOS (lat.) împăratul nu este mai presus de gramatici – Replică dată lui Sigismund de Luxemburg când, corectat de arhiepiscopul Placentius pentru o greșeală gramaticală, ar fi spus: „Ego sum rex Romanus et supra grammaticam” („Sunt împărat roman și mai presus de gramatică”). V. și Non est princeps supra leges, sed leges supra principem.

DECET IMPERATOREM STANTEM MORI (lat.) un împărat se cuvine să moară în picioare – Maximă atribuită împăratului Vespasian. Semnifică înfruntarea demnă și stoică a destinului.

PĂRĂȚ, olt. (Sd VI 488); cf. Pereț fam., act. < subst. rus. пepeц „piper”.

împărat, împărați s. m. (intl.) 1. șef. 2. om influent.

ÎMPĂRAT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăție.

PARA vb. v. eschiva.

PĂRAȚ s. v. bolta palatină, cerul-gurii, palat.

PÂRÂT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. v. inculpat.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

PÂRÎ vb. v. denunța.

ÎMPĂRAT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator. împărăție.

PARA vb. a eschiva, a (se) feri, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.)

păraț s. v. BOLTĂ PALATINĂ. CERUL-GURII. PALAT.

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

PÎRÎT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. acuzat, inculpat, împricinat, învinuit, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Caesar non supra grammaticos (lat. „Împăratul nu-i mai presus de gramatici”) – Aceste cuvinte înțelepte au fost determinate de o greșeală de gramatică, făptuită de împăratul Sigismund al Germaniei (1368-1437). Cînd arhiepiscopul Placentius și-a permis să-l corecteze, împăratul i-a răspuns plin de trufie: Ego sum rex Romanus et supra grammaticam („Eu sînt rege roman și mai presus de gramatică”). La care Placentius ar fi replicat: Caesar non supra grammaticos. Molière a reluat ideea în Femeile savante (act. II, sc. 6), unde personajul Filaminta spune: „La grammaire qui sait régenter jusquaux rois” – sau, în traducerea românească a Ninei Cassian: „Gramatica, regină peste-nvățați și regi, Ce știe să-și impună eternele ei legi.” Expresia se folosește la adresa acelor persoane care, abuzînd de poziția lor, cred că pot nesocoti legi, reguli și hotărîri consacrate. IST.

Decet imperatorem stantem mori (lat. „Un împărat trebuie să moară în picioare”) – maximă creată chiar de un împărat care a lăsat și alte expresii vestite, ca: „Banul n-are miros” (vezi loc. cit.). Este vorba de împăratul roman Vespasian care a domnit acum aproape două milenii. Ajuns la vîrsta de 69 de ani, el continua să se ocupe de treburile împărăției. Și chiar în ziua morții, coborînd cu o ultimă sforțare din patul de suferință, se ridică în picioare, spre „a sta la datorie”. Decet imperatorem stantem mori au fost cele din urmă cuvinte ale lui. Lărgindu-și zona de aplicație, ele au fost și mai sînt folosite la adresa acelora care (fără să fie împărați!) au înțeles ca, sfidînd moartea, să rămînă la post și să-și împlinească misiunea pînă în ultima clipă. De pildă, s-a spus despre Molière, care a murit pe scenă jucînd comedia sa Mizantropul, că „a trebuit să moară în picioare.” IST.