părăsire sf [At: PSALT. HUR. 28^r/3 / Pl: ~ri / E: părăsi] 1 Despărțire, lăsând la voia întâmplării, cu dezinteres Si: părăsiciune (1), părăsință (1), părăsitură (1). 2 (Ccr; rar) Lucru abandonat, dat uitării, nefolositor Si: părăsiciune (2), părăsință (2), părăsitură (2). 3 Stare a persoanei, a locului etc. care a fost părăsit Si: părăsiciune (3), părăsință (3), părăsitură (3). 4 (Pex) Singurătate. 5 (Pex) Părăginire. 6-7 (Îljv) În ~ (În mod) uitat. 8-9 (Îal) (În mod) izolat. 10 Despărțire de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (6), părăsință (6), părăsitură (6). 11 Lăsare la bunul plac al cuiva Si: părăsiciune (7), părăsință (7), părăsitură (7). 12 Debarasare de cineva sau de ceva Si: părăsiciune (8), părăsință (8), părăsitură (8). 13 Lăsare a cuiva sau a ceva, de bună voie sau silit de împrejurări, plecând în altă parte Si: părăsiciune (9), părăsință (9), părăsitură (9). 14 Plecare de lângă cineva, ducându-se mai încolo Si: părăsiciune (10), părăsință (10), părăsitură (10). 15 Omitere din cercul interesului sau preocupărilor Si: părăsiciune (11), părăsință (11), părăsitură (11). 16 Respingere a unei idei Si: părăsiciune (12), părăsință (12), părăsitură (12). 17 Încetare a unei activități Si: părăsiciune (13), părăsință (13), părăsitură (13). 18 (Înv) Înlăturare.

PĂRĂSIRE s. f. 1. Acțiunea de a părăsi; lăsare, abandonare. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. REBREANU, R. I 232. Pe Abu-Hasan mai mult l-a mîhnit părăsirea din partea prietenilor decît îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, P. 121. 2. Starea celui părăsit; p. ext. singurătate, izolare, pustiu. O mare părăsire bătea pe deasupra cîmpiei ca un vînt, și o mare tăcere. DUMITRIU, B. F. 15. ◊ Loc. adv. În părăsire = abandonat, părăsit. Voia să se ducă... la moșia din ținutul Tecuciului rămasă în părăsire. SADOVEANU, M. 178. Pe lîngă Neapol am de știre Că e un cuib între verdeață, Eu l-am văzut în părăsire. MACEDONSKI, O. I 67. De sus, din mănăstire, Unde zac în părăsire, Se văd cîrduri de copile. ALECSANDRI, P. P. 229.

PĂRĂSIRE f. Stare a celui părăsit. /v. a părăsi

părăsire f. 1. acțiunea de a părăsi: părăsirea studiilor; 2. starea celui părăsit: rămâi în părăsire cu ai tăi străini AL.

părăsíre f. Acțiunea de a părăsi: părăsirea patriiĭ, studiilor, cîmpuluĭ de luptă, vĭețiĭ, uneĭ ideĭ. Starea omuluĭ saŭ lucruluĭ părăsit, uĭtat, ruinat: a rămînea, a zăcea în părăsire. Părăsire de sine, abnegațiune.

părăsi [At: PSALT. HUR. 16^r/2 / Pzi: ~sesc / E: ngr παρεάσω (Viit lui παρεάω] 1 vt A pleca fără a se mai interesa de cineva sau de ceva. 2 vt A se despărți, lăsând singur pe cineva Si: a abandona. 3 vt (Pgn) A se despărți, plecând în altă parte. 4 vt (Rar; ccd) A lăsa la bunul plac al cuiva. 5 vr (Înv) A se debarasa de cineva sau de ceva. 6 vt A lăsa pe cineva, de bună voie sau silit de împrejurări, plecând în altă parte. 7 vi (Pex) A se evapora. 8 vi (Fig) A trece. 9 vt (Îe) A ~ lumea A muri. 10 vt (Îe) A ~ patul A se scula din pat¹ după o boală mai lungă. 11 vt (Pex; îae) A se însănătoși. 12 vt (Reg) A ~ ulița A nu mai bate drumurile. 13 vt A pleca de lângă cineva, ducându-se mai încolo. 14 vt (C. i. obiecte) A omite din cercul interesului, al preocupărilor Si: a da uitării, a neglija. 15 vt (C. i. abstracte) A respinge. 16 vt (C. i. abstracte) A nu ține seamă de ceva. 17 vt (C. i. acțiuni) A înceta de a mai face Si: a conteni, a întrerupe, a opri. 18 vtr (Îvp) A (se) lăsa de ceva. 19 vr (Îvr) A se codi.

PĂRĂSI, părăsesc, vb. IV. Tranz. 1. A pleca de lîngă cineva, lăsîndu-l singur, a abandona (pe cineva); a se despărți de cineva. Bătu el multă cale De cînd te-a părăsit. IOSIF, PATR. 35. Cînd nu mai am ce le da, văd că toți mă părăsesc. CARAGIALE, O. III 61. Mă tem că mă-i iubi Ș-apoi mă vei părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 53. ◊ (Rar, construit cu dativul) Mai bine fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. 2. (Cu privire la o localitate, țară etc.) A pleca de undeva, a se îndepărta de ceva, a nu mai sta într-un loc. Pînă a nu părăsi satul meu nu știam despre aceste flori. GALACTION, O. I 56. Cu cîtă părere de rău am părăsit lașul și m-am despărțit de voi, bunii mei amici. GHICA, S. A. 105. ◊ Expr. A părăsi terenul v. teren. 3. (Cu privire la îndeletniciri, la acțiuni) A înceta; a conteni; a întrerupe. Nu se aud decît glasurile oamenilor care părăsesc lucrul. SAHIA, N. 36. Toți părăseau lucrul de pe apă și coborau pe uscat. BART, E. 294. Toată lumea a părăsit jocul. CARAGIALE, O. III 14. Aceste ostenele Zadarnice și grele, Cum nu le părăsești? DONICI, F. 58. ♦ A lăsa la o parte; a neglija, a renunța. [Filimon] a părăsit flautul și a apucat condeiul, s-a făcut foiletonist la ziarul «Naționalul». GHICA, S. A. 79. 4. (Cu privire la deprinderi) A se dezbăra de..., a se lăsa de..., a se lepăda de... Puterile m-au părăsit și am căzut jos leșinat. GANE, la CADE. Mult mă mustră măicuța Să părăsesc ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ Refl. Gîndindu-te la toate cîte ai îndurat și la toate cîte sînt legate de trecătoare măriri, de înfățișeri mincinoase și vorbe sterpe, te vei părăsi poate de ele, căutînd tihna înțelepciunii, adică libertatea. SADOVEANU, D. P. 135. Nu se părăsea de rele. PANN, P. V. II 32. În tot chipul s-a muncit sfătuindu-l să se părăsească de beție. ȚICHINDEAL, la CADE.

A PĂRĂSI ~esc tranz. 1) (locuri sau persoane) A lăsa plecând în altă parte; a abandona. ~ satul. A-și ~ soția. ◊ A-l ~ puterile (pe cineva) a pierde din vigoare; a se simți slăbit de puteri. 2) A înceta de a mai practica; a lăsa. ~ gimnastica sportivă. /cf. sl. parasiti

părăsì v. 1. a lăsa cu totul: a-și părăsi casa, copii, studiile; 2. a se despărți de cineva sau de ceva. [Gr. bizantin PAREÁO (prin mijlocirea aoristului)].

părăsésc v. tr. (ngr. paretó [scris paraitó], aor. apárnisa, părăsesc, de unde și mrom. apîrnistri și sîrb. parasiti). Mă duc de la, daŭ uĭtăriĭ, las în voĭa întîmplăriĭ: a părăsi casa, patria. Mă despart de, neglijez: a-țĭ părăsi studiile, amiciĭ. Plec din, evacuez: dușmaniĭ aŭ părăsit reduta. Fig. A părăsi vĭața, a muri. A părăsi o ideĭe, a renunța la ĭa. V. refl. Vechĭ. Mă las de: nepărăsindu-se de răutățile luĭ (N. Cost. 2, 33 și 34).

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsire s. f., g.-d. art. părăsirii; pl. părăsiri

părăsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsesc, 3 sg. părăsește, imperf. 1 sg. părăseam; conj. prez. 1 sg. să părăsesc, 3 să părăsească

părăsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsesc, imperf. 3 sg. părăsea; conj. prez. 3 să părăsească

părăsi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăsesc, imperf. 3 sg. părăsea; conj. prez. 3 sg. și pl. părăsească

părăsi (părăsesc, părăsit), vb. – A abandona, a lăsa. Ngr. παρεάω, aorist παρεάασα (Tiktin; Candrea; Pușcariu, Lr., 261), cf. sb. parasiti „a lăsa” (după Candrea, Elemente, 408, sb. ar proveni din rom.). Uneori au fost date alte etimoane ngr.: παραιτῶ, aorist ἀπάρνησα, de unde și mr. părnăsire (Pascu; Scriban); sau πάρεμι, aorist πάρησα (Philippide, Principii, 17). – Der. părăsitură, s. f. (ou avortat); nepărăsit, adv. (fără odihnă, continuu), înv.

PĂRĂSIREA AERONAVEI ansamblul manevrelor executate de un parașutist în vederea lansării cu parașuta sau a personalului navigant (după caz a pasagerilor în caz de pericol iminent. Părăsirea aeronavei diferă de la un tip de aeronavă la altul).

PĂRĂSIRE s. 1. v. abandon. 2. v. evacuare. 3. v. paragină.

PĂRĂSIRE s. 1. abandon, abandonare. (~ familiei.) 2. evacuare. (~ unui oraș de către trupele inamice.) 3. paragină, părăginire, sălbăticie. (Parc lăsat în ~.)

PĂRĂSI vb. 1. v. abandona. 2. v. evacua. 3. v. înceta.

PĂRĂSI vb. 1. a abandona, a lăsa, (franțuzism rar) a placa, (înv. și pop.) a oropsi, a pustii, (înv. și reg.) a năpusti. (Și-a ~ copiii, familia.) 2. a evacua. (Au ~ orașul în noaptea trecută.) 3. a conteni, a înceta, a (se) întrerupe, a (se) opri. (Au ~ lucrul în semn de protest.)