PARALITERATURĂ, paraliteraturi, s. f. Literatură considerată la periferia creației literare propriu-zise; literatură de consum. – Din fr. paralittérature.

paraliteratură sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: fr paralittérature] Scriere considerată la periferia creației literare propriu-zise.

PARALITERATURĂ, paraliteraturi, s. f. Scriere considerată la periferia creației literare propriu-zise. – Din fr. paralittérature.

PARALITERATURĂ s. f. literatură considerată periferică creației literare propriu-zise (science-fiction, romanul polițist etc.). (< fr. paralittérature)

paraliteratură s. f. (lit.) Pe lângă/în afara literaturii propriu-zise ◊ „Micul preambul teoretic de mai sus, a cărui idee centrală o vom repeta până la ruinarea definitivă a prejudecății, «science-fiction-ul este paraliteratură», ni s-a părut nimerit în contextul discutării romanului lui C.C., autor tentat de re-figurarea unor mituri livrești.” R.lit. 22 II 79 p. 9. ◊ „Literatura lui Petru Popescu intră într-un raport afișat cu paraliteratura, cu literatura de consum [...]” R.lit. 1521 IV 93 p. 7 (din fr. paralittérature; PR 1960; DEX-S)

PARALITERATURĂ ~i f. Scriere considerată la periferia creației literare propriu-zise. /<fr. paralittérature

paraliteratură s. f., pl. paraliteraturi