parafraza vt [At: (a. 1840-1850) CAT. MAN. II, 265 / Pzi: ~zez / E: fr paraphraser] (C. i. un text, o comunicare orală etc.) A exprima prin parafraze Si: (rar) a perifraza.

PARAFRAZA, parafrazez, vb. I. Tranz. A exprima prin alte cuvinte (și mai pe larg) conținutul unui text; a expune prin cuvinte proprii ideile unui text. La început îl vedem [pe Neculce] parafrazînd sfîrșitul cronicii lui Miron Costin. IORGA, L. I 250.

PARAFRAZA vb. I. tr. A exprima prin parafrază (1). ♦ A amplifica (o vorbire, o scriere etc.); a interpreta greșit, în mod tendențios, cu rea-voință. [< fr. paraphraser, it. parafrasare].

PARAFRAZA vb. tr. a exprima prin parafrază (1). ◊ a amplifica (o vorbire, o scriere etc.). (< fr. paraphraser)

A PARAFRAZA ~ez tranz. (enunțuri) A reda prin parafrază; a exprima prin cuvinte proprii. /<fr. paraphraser

parafrazà v. 1. a face parafraze; 2. a desvolta pe larg.

parafraz sn vz parafrază

parafrază sf [At: DRLU / V: (înv) parafraz sn (S și: ~as; Pl: ~uri) / Pl: ~ze / E: fr paraphrase] 1 Exprimare, expunere într-o formulare personală, amplificată, dezvoltată, a ideilor dintr-un text, dintr-o comunicare orală etc. 2-3 (Text scris sau) comunicare orală formulat(ă) prin parafraze (1). 4 (Muz) Piesă instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme muzicale cunoscute.

PARAFRAZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere prin cuvinte proprii (și în mod dezvoltat) a ideilor unui text. 2. (Muz.) Prelucrare cu caracter de improvizație liberă a unei teme împrumutate dintr-o altă operă muzicală.

PARAFRAZĂ s.f. 1. Explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. ♦ Imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. 2. Compoziție muzicală care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din altă operă. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alături, phrasis – fel de a vorbi].

PARAFRAZĂ s. f. 1. explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. 2. imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. ◊ (peior.) comentariu verbios și difuz. 3. compoziție muzicală, prelucrare cu caracter liber, de pură virtuozitate, a unei teme luate din altă operă. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

PARAFRAZĂ ~e f. 1) Expunere a conținutului unui text într-o formulare proprie (de obicei, mai amplă). 2) Piesă muzicală de virtuozitate compusă pe o temă cunoscută (din opere sau din melodii populare). /<fr. paraphrase

parafrază f. 1. explicare desvoltată a unui text; 2. expresiune difuză.

*parafráză f., pl. e (vgr. paráphrasis. V. rază). Explicațiune saŭ traducere maĭ amplă însă de cît textu. Fig. Discurs, scriere lungă și difuză. Fam. Interpretare răutăcĭoasă.

*parafrazéz v. tr. (d. parafrază; fr. paraphraser). Fac parafraza unuĭ text. Fig. Amplific, dezvolt povestind.

parafraza (a ~) (lit.) (desp. -ra-fra-) vb., ind. prez. 1 sg. parafrazez, 3 parafrazează; conj. prez. 1 sg. să parafrazez, 3 să parafrazeze

parafraza (a ~) (lit.) (-ra-fra-) vb., ind. prez. 3 parafrazează

parafraza vb. (sil. -fra-), ind. prez. 1 sg. parafrazez, 3 sg. și pl. parafrazează

parafrază (lit.) (desp. -ra-fra-) s. f., g.-d. art. parafrazei; pl. parafraze

parafrază (lit.) (-ra-fra-) s. f., g.-d. art. parafrazei; pl. parafraze

parafrază s. f. (sil. -fra-) frază

parafrază, -ze.

PARAFRAZA vb. (rar) a perifraza. (A ~ pe cineva.)

PARAFRAZA vb. (rar) a perifraza. (A ~ pe cineva.)

parafrază (< gr. παράφρασις [paraphrasis], „descriere”; fr. paraphrase), lucrare muzicală bazată pe teme cunoscute (de obicei aparținând altui compozitor decât autorul p.), cu pasaje de pură virtuozitate (de ex. p. de concert). În creația lui Listz și a contemporanilor săi, p. erau improvizații* de concert pe teme* din opere* la modă (Rossini, Weber, Wagner, Verdi, Gounod, Meyerbeer, Auber etc.). V. fantezie (2), citat muzical.

parafrază v. perifrază.