papij sm [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 248^v/2 / E: slv папєжь, pn papież] 1-2 (Îvr) Papă² (1-2).

pápij, V. papă 2.

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.

papij s.m. (înv.) papă (catolic).