PANENTEISM s.n. Concepție panteistă care își propune să facă o sinteză din principiile teismului și ale panteismului. [Cf. fr. panenthéisme, it. panenteismo].

PANENTEISM s. n. concepție panteistă potrivit căreia totul există în Dumnezeu, singura realitate. (< fr. panenthéisme)

PANENTEÍSM (< fr. {i}; {s} pan- + gr en „în” + theos „zeu”) s. n. Concepție derivată din panteism, potrivit căreia lumea este în Dumnezeu ca o parte a ființei sale, fără ca Dumnezeu să se împartă în toate lucrurile. Termenul a fost folosit pentru prima dată de Chr. Krause în încercarea de a reconcilia teismul cu panteismul. În sec. 20, cele mai influente form de p. emană din scrierile filozofului neopozitivist american A.N. Whitehead și ale succesorilor săi.