PANEGÍRIC (< fr., lat., ngr.; {s} gr. panegyrikós „elogiu”) s. n. 1. Scriere sau discurs public în care sunt elogiate meritele unei persoane (de obicei defuncte), ale unei instituții sau colectivități. A fost cultivat ca specie literară din Antichitate până în sec. 18. Au scris p. Socrate, Pliniu cel Tânăr, Bossuet. ♦ Elogiu, laudă (exagerată); apologie; p. ext. laudă lingușitoare. 2. Scriere hagiografică cu caracter didactic, cuprinzând cuvinte de laudă la adresa unui sfânt, ierarh sau părinte al Bisericii (ex. „Panegiricul Sfântului Mucenic Gheorghe” scris de Gr. Țamblac și copiat într-un zbornic în 1441).