PANDÚR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PANDÚR ~i m. (în sec. XVIII-XIX în Țara Românească) 1) Ostaș făcând parte dintr-un corp de oaste neregulată. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop. Țăran răzvrătit care se retrăgea în păduri și lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandúr
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PANDÚR s. v. haiduc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pandúr (pandúri), s. m. – (Înv.) Soldat de infanterie. Mag. pandúr (Cihac, 519), din sb., cr., slov. pandur „gardă” < sl. pądarĭ, cf. pîndar.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pandúr s. m., pl. pandúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink