PALEOGRAFÍE (< fr. {i}; {s} paleo- + gr. graphe „scriere”) s. f. 1. Disciplină auxiliară a istorie care se ocupă cu citirea corectă, datarea și stabilirea autenticității textelor vechi, cu istoria scrisului etc. Termenul a fost creat și pus în circulație (1708) de călugărul benedictin Bernard de Montfaucon. După limba scrierii se deosebesc: p. latină, greacă, slavă etc. 2. (MUZ.) Știință care se ocupă cu studiul vechilor notații muzicale, având drept principale ramuri p. gregoriană și p. bizantină.